buton_savoart-1 scoala_vinului parteneri

Controverselor papalităţii

vatican-cover-interior

Istoria papalităţii este mai mult decât istoria unui stat (Vaticanul) şi a unei instituţii (Sfântul Scaun). Este o sumă de fapte reale intersectate de scorneli şi naraţiuni apocrife, de ciudăţenii şi ritualuri încă persistente, de secrete păzite cu străşnicie şi de mistere inventate, capabile toate să suscite interesul istoricilor de profesie şi al amatorilor, dar şi pe al celor pasionaţi de haloul tainic care înconjoară lumile interzise.

Urbi et Orbi. Două mii de ani de papalitate

Chiar daca accesul în Capela Sixtina este astăzi liber, puţini sunt cei care au pătruns pe coridoarele apartamentelor papale şi mai puţini încă aceia care au avut privilegiul să vadă de aproape iţele cu care a fost ţesută politica pontificală. Umbrele din pivniţele Vaticanului şi vechile cutume care încă mai reglează pulsul cetăţii, de la solemnitatea de aparat a gărzilor elveţiene la semnalele de fum care vestesc decizia conclavului cu privire la identitatea noului suveran pontif – toate stârnesc nostalgia celor sătui de foiala searbădă şi desacralizată a prezentului şi polarizează curiozitatea iniţiaţilor şi a profanilor deopotrivă. Să încercăm să trecem în revistă câteva dintre momentele importante ale papalităţii, coborând in timp pana la Roma secolului I dupa Hristos şi dând câteva pagini din prefaţă la uriaşa ei carte, care continuă să se scrie sub ochii noştri.
Titulatura de papă este purtată de capii mai multor biserici creştine. Printre acestea, Biserica Romano-Catolică, al cărei papă este episcopul Romei, conducătorul spiritual al catolicilor zişi romani şi şef al statului Vatican (actualul papă catolic este Benedict al XVI-lea, ales la vârsta de 78 de ani, pe data de 19 aprilie 2005); Biserica Copta, al cărei papă este Chenouda al III-lea şi care afirma că îşi află obârşia în evanghelistul Marcu; şi anumite biserici ortodoxe, al căror patriarh păstrează numele de papă (este cazul Bisericii din Alexandria, al cărei actual papă-patriarh este Theodor I). Numai primele două folosesc denumirea de papă ca titlu principal, pentru celelalte acesta fiind doar o anexa, utilizată arareori.
Cuvântul papă (din grecescul pappas) nu are, la origine, nimic dintr-un titlu oficial. El reprezintă o apelare încărcată de afecţiune respectuoasă, aidoma celei pe care copilul o foloseşte atunci când i se adresează tatălui său. Prima atestare a cuvântului – cu sensul de conducător religios – datează din anul 306 şi provine de la Alexandria , unde populaţia creştina a oraşului l-a supranumit papă pe episcopul ei de atunci, Petru. La începuturile erei creştine, titlul de papă era atribuit tuturor episcopilor. Ulterior, în Occident, el a început să fie rezervat doar episcopului de Roma (secolul al IV-lea).

Traducere de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>