buton_savoart-1 scoala_vinului parteneri

asin

Asinul de la Ierusalim

Pentru Religia Ortodoxa, Duminica Floriilor este o zi cu o multitudine de semnificatii cu importanta majora in credintele si ideile crestine. Aceasta zi, celebrata intotdeauna inainte cu o saptamana ziua Pastelui, anticipeaza sanctitatea celei mai mari sarbatori crestine. Tocmai de aceea, poate, in traditia romaneasca se spune ca vremea din aceasta zi este la fel ca vremea ce va urma in ziua Pastelui.
Din punct de vedere religios, ziua floriilor inaugureaza Saptamana Patimilor si, in acelasi timp, celebreaza intrarea si primirea Domnului Iisus Christos in Cetatea Ierusalimului. Acest eveniment are caracter emblematic in viata Mantuitorului: oamenii i s-au inchinat, asternand ramuri de salcie si maslin pe drum, ca asinul care il purta pe Iisus sa calce pe moale. Acest gest a fost atat unul de recunostinta fata de minunile Fiului Lui Dumnezeu, cat si unul de recunoastere a Mantuitorului.
Se spune ca, de la aceasta intamplare, pentru ca a fost atat de cald si bland ca sa duca povara Mantuitorului, magarul poarta pe spate simbolul Sfintei Cruci, ca semn al binecuvantarii. Intr-adevar, daca privim orice magarus, vom observa pe spatele lui ca blana este mai inchisa la culoare, de-a lungul coloanei vertebrale si in zona umerilor, desenand semnul crucii.
Curiozitate sau minune, cert este ca magarusul ramane unul dintre cele mai blande si mai supuse animale, avand, pe undeva, smerenia unui monah.
Cu ocazia frumoasei sarbatori a Floriilor, Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust ureaza tuturor Florilor cu suflet de om La Multi Ani Fericiti aproape de tot ce va este mai drag!