|
|
|
Portretul lui Dorian Gray – mit sau realitate?
Un om care ajunge să se privească prea mult pe sine, ajunge să nu mai ştie care îi e chipul şi care îi e masca. Iar atunci când ideea sa are la bază povestea unui scriitor de top, rezultatul depăşeşte cu mult imaginaţia publicului.
Cum ar fi daca am putea opri timpul în loc, fix în momentul cheie al existenţei noastre? Atunci când suntem cei mai frumoşi, cei mai apreciaţi, cei mai talentaţi? Şi cum ar fi dacă i-am vedea pe restul cum îmbătrânesc, cum îşi schimbă opiniile şi stilul de viaţă, iar noi am rămâne la fel ca acum câţiva ani? Şi dacă ne-am face un tablou al sufletului nostru şi l-am ascunde departe de văzul lumii cum s-ar schimba el?
Povestea tânărului Dorian Grey este cam aşa:
„Un tânăr inocent şi credul, cu o frumuseţe rară în Londra epocii victoriene, ajunge să fie distrat de tot felul de prieteni şi circumstanţe. Ajunge să se iubescă pe sine. Să păstreaze frumuseţea exterioară prin intremediul unui tablou misterios. Un pictor şi un petrecăreţ excentric fac din viaţa liniştită a tânărului una plină de acţiune.
Sedus de propria imagine din pictură, Dorian mărturiseşte în faţa amicilor săi că şi-ar vinde şi sufletul numai să rămână toată viaţa frumos şi tânăr exact ca în tablou. Cu trecerea timpului, Dorian se implică în numeroase aventuri scandaloase iar portretul începe să îmbătrânească şi să se schimbe, arătând tuturor hidoşenia sufletului său, chiar dacă chipul lui rămâne la fel de tânăr şi de frumos. Forţat să părăsească oraşul din cauza faptelor sale, se reintoarce după 25 de ani de absenţă arătând la fel de proaspăt ca atunci când a plecat, dar tabloul monstruos încuiat în pod îi trădează adevarata vârstă şi conştiinţa… de aici se declanşează o luptă apringă între el şi toţi cei care vor să îl demaşte. Întâlnind dragostea, este înfrânt de propria-I neputinţă…şi totul se termina pe un fond de tristeţe”.
Aţi citit cartea sau aţi văzut filmul? Ce părere aveti despre un astfel de personaj?
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Fantastica istorie a familiei BORGIA
Anul 1492 şi Italia este în plină epocă renascentistă. Papa Inocenţiu al VIII-lea este pe moarte… Pe acest fond se ridică cea mai fascinantă, abilă şi ambiţioasă familie care a râvnit, vreodată, Papalitatea – familia Borgia.
În ziua de astăzi se vehiculează părerea că Alexandru şi Cezar Borgia, cei doi fii ai lui Rodrigo Borgia, papa Alexandru al VI-lea, s-au plasat în afara legilor comune oamenilor epocii. S-a spus că ei au depăşit prin actele şi viciile lor măsura decăderii morale cunoscută la sfârşitul secolului al XV-lea în Italia. Răul s-a dezlănţuit în ei ca un fel de bucurie bolnăvicioasă şi o voluptate perversă pentru imoral. Aceste aspecte cu totul deosebite i-au atras pe istorici şi, mai ales, pe scriitori. Poate de aici şi dimensiunile trăsăturilor negative atribuite acestei familii care a fost şi în realitate plină de defecte morale. Ele au fost, însă, oarecum supradimensionate de o anumită literatură. Borgii au fost figuri extraordinare. Nero ne uimeşte prin absurditatea răului pe care l-a facut, prin amestecul de ferocitate, luxură, rafinament şi ironia unui comediant lugubru.
Nu există un dezacord între viaţa lor de tirani italieni şi politica tiraniei lor. Orice violenţă a lor poate fi explicată prin nevoi politice, necesităţi valabile astăzi, contrazise mâine. O politică egoistă şi empirică asociată cu mijloace violente, sângeroase, dar cu o perfectă logică. Caligula a numit consul calul său favorit. Papa Alexandru al Vl-lea a adus multe femei uşoare în jurul tronului din Vatican, însă, n-a pus pe capul calului său de vânatoare pălaria roşie de cardinal. Aşa opinează Gebhart întru apărarea lui Alexandru al Vl-lea, însă, uită să spună că unele sunt acte ale unui dement de facto, în timp ce acţiunile sângeroase şi imorale ale papei erau făcute de un om considerat sănătos mintal.
Tocmai de aceea, istoria acestei familii, a acestui papa, şi părinte, şi om este cu adevărat neobişnuită. Borgii au fost unul papa, Alexandru al Vl-lea, altul, Cezar, fiul, la început cardinal şi apoi duce de Romagna. Câmpul lor de acţiune a fost Italia. Pe această scenă îşi joacă ei tragedia. Imoralitatea lor a fost asimilată de unii cu legea tiraniei italiene. Fiind exercitată de un papă, ea se afla cu câteva trepte mai sus. Era mai gravă. în timp ce strălucea Renaşterea, pentru Borgii nu există noţiunea binelui, a loialităţii, a bunătăţii, a pudoarei.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Mari oameni si iubiri pe masura. Principele Rudolph si Maria Vetsera (partea a doua)
Intre printul Rudolph si Maria Vetsera se naste o iubire ce avea sa fie blamata de intreaga lume. Franz Iosif, imun la sentimentele umane, isi ameninta fiul cu dezmostenirea. Rugamintile imparatesei Sissi nu reusesc sa induplece severitatea regelui.
Raspunsul lui Rudolph este unul neasteptat – renunta la tot: la tron si la familie, doar ca sa poata ramane langa femeia iubita. Din acest moment, soarta Mariei Vetsera este pecetluita – din punctul de vedere al imparatului, problema trebuia sa dispara, iar problema era tanara si frumoasa iubita a printului.
Raspunsul celor doi indragostiti va fi unul cumplit. La inceputul anului 1989, la Mayerling, retrasi intr-o cabana de vanatoare si urmariti de garzile imparatului, printul mostenitor Rudolph si Maria Vetsera, la capatul unei nopti de dragoste, aleg sa isi duca iubirea in vesnicie. Pentru a usura moartea Mariei, acesta o ucide in somn cu o arma de vanatoare, dupa care se sinucide cu aceeasi arma.
Alte povesti cutremuratoare din istoria de dragoste a lumii va invitam sa cunoasteti la urmatoarea editie a Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, in 15, 16, 17 iunie. Atunci literatura isi va deschide cele mai frumoase pagini, alaturi de arta, muzica, teatru, fotografie, delicatese culinare si oenologice.
Mari oameni si iubiri pe masura. Principele Rudolph si Maria Vetsera (partea intai)
Indepartat de tata si apasat de indatoriri pe care nu le dorea, Rudolph, printul mostenitor al imperiului Austro-Ungar, se izola tot mai mult de viata de curte, din nevoia de a-si gasi echilibrul sufletesc. Se simtise tradat de tata prin impunerea unei casatorii din interese de stat.
Franz Iosif, simtind sensibilitatea fiului sau, avea sa il trateze cu si mai mare dispret. Rudolph se va refugia in muntii Gurghiului din Romania, in partide interminabile de vanatoare care durau saptamani intregi.
La un moment dat, sufletul printului, ranit de lipsa dragostei, gaseste alinare in prezenta uneia dintre cele mai frumoase femei de la curte. Maria Vetsera era fiica de numai optsprezece ani a unei familii nobiliare parvenite. Inocenta o face sa isi piarda inima dupa nefericitul print care vede in ea propria salvare.
A fost Maria Vetsera salvarea celui care trebuia sa fie printul mostenitor al unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii?
Raspunsul la aceasta intrebare il vom afla in articolele urmatoare.
La editia viitoare a Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust diversitatea expresiilor sensibilitatii umane intentioneaza sa ne ridice sufletul cu o treapta mai sus, salvandu-l intr-o maniera plina de finete si savoare.
Regalitatea – intre binecuvantare si blestem
Pentru omul de rand regalitatea poate parea fascinanta, realitatea ei concurand, intr-o buna masura, povestile nemuritoare. Pentru reprezentantii caselor regale, insa, statutul inalt este, de cele mai multe ori, o anatema in fata careia nu pot decat sa isi plece smeriti capetele incoronate. Orice incercare de sustragere de la indatoririle curtii, orice abatere de la principiile dure ale monarhiei, poate aduce oprobiul, dezmostenirea sau chiar moartea.
Daca societatea contemporana permite libertatea alegerii, regalitatea a fost intotdeauna reticenta in fata acestei libertati. Aceasta abordare era cu atat mai rigida cu cat ea privea direct casatoriile – acestea, in clasele inalte, nu erau decat niste aliante colosale de putere. Pacte intre familii, tratate de pace sau declaratii de razboi, toate puteau fi rezolvate cu mult mai multa usurinta printr-o casatorie.
Iata de ce, unul dintre cele mai profunde sentimente umane era cu desavarsire interzis in lumea monarhica. Iubirea nu prezenta niciun fel de avantaje cand venea vorba de siguranta regatului sau a imperiului. Insa, reprezentantii inaltelor clase sociale nu sunt decat niste oameni.
Dincolo de aliante si tratate, sentimentele, dorul, dragostea nu au putut fi controlate printr-o semnatura. De aici, drame colosale si povesti fascinante pe care va propunem sa le cunoastem impreuna in minunatele carti ale literaturii lumii, prezente si la urmatoarea editie a Savoart –Sarbatoarea Bunului Gust, la jumatatea lunii iunie (15, 16, 17).
Cu… sau fara cravata? Casual Friday
Asa cum v-am promis, vom vorbi astazi despre cravata. Ne vom opri, de aceasta data, asupra situatiilor si simbolisticii lipsei acesteia din vestimentatia masculina. Etosul contemporan permite abateri de la regulile etichetei. Cu toate acestea, inainte de a face o alegere in acest sens, trebuie sa ne asiguram ca facem parte din acea categorie aparte de oameni care isi permite acest lucru, spre a nu intra in derizoriu.
Un ordin contemporan al barbatilor care isi permit micul lux al renuntarii la cravata este acela al cadrelor universitare. Dupa conceptul american si canadian de „casual friday”, cadrelor didactice de la universitati de prestigiu li se permite sa vina fara cravata in zilele de vineri. Acest concept dateaza de prin anii ’90, iar astazi s-a extins pe mai multe ramuri ale activitatilor oficiale.
Astfel, codul tinutei de vineri apare, la unele companii, ca o tinuta casual, unii angajati avand permisiunea sa poarte chiar jeans la serviciu. Acest obicei a aparut ca o nevoie de a stimula in oameni sentimentul ca lucrurile trebuie rezolvate complet si repede, spre a se bucura linistiti de weekend. Mai mult, dupa stresul intregii saptamani de lucru, o astfel de tinuta relaxata ajuta la detensionarea atmosferei, cel putin la nivel vizual.
Despre alte ipostaze in care barbatii isi permit sa renunte la cravata, vom vorbi in articolele urmatoare. Pana atunci, SAVOART – SARBATOAREA BUNULUI GUST va ureaza un inceput de weekend cat mai relaxat!
Francois de La Rochefoucauld
SAVOART – Sarbatoarea Bunului Gust va ofera intelepciunea serii.„Puterea pe care cei pe care ii iubim o au asupra noastra este intotdeauna mai mare decat aceea pe care o avem noi insine”. A spus Francois de La Rochefoucauld (1613-1680).
SAVOART – Sarbatoarea Bunului Gust va doreste o seara calda!
Edgar Allan Poe
SAVOART – Sarbatoarea Bunului Gust va ofera intelepciunea serii.„Cei care viseaza ziua devin mult mai constienti de multe lucruri care le scapa celor care viseaza doar noaptea”. A spus Edgar Allan Poe (1809-1849).
SAVOART – Sarbatoarea Bunului Gust va doreste o seara linistita!
C. S. Lewis
SAVOART – Sarbatoarea Bunului Gust va dedica picatura de intelepciune a serii.„Prietenia nu este necesara, asemeni filozofiei sau artei… Ea nu are o valoare de supravietuire; mai curand, este unul dintre acele lucruri care dau valoare supravietuirii”. A spus C. S. Lewis (1898-1963).
SAVOART – Sarbatoarea Bunului Gust va doreste o seara cu ganduri prietene!
Michelangelo Buonarroti
SAVOART – SARBATOAREA BUNULUI GUST va ofera gandul intelept de peste timp.„Pentru cei mai multi dintre noi, marele pericol nu este ca tintim prea sus si nu reusim, ci ca tintim prea jos si reusim.” A spus Michelangelo Buonarroti (1475-1564).
SAVOART – SARBATOAREA BUNULUI GUST va doreste o seara plina de inspiratie!
Parteneri
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|