In Evul Mediu si Renastere, apropiati ai coroanei, obisnuiau sa plateasca serviciile unui poet personal, pentru a reprezenta in versuri genealogia familiei. Artizanii rimelor de familie se intitulau barzi. Intre acestia, William Shakespeare (1564-1616), nascut in Stratford, un orasel de pe malul raului Avon, este supranumit „Bardul lui Avon”.

Sub pana acestuia apare una dintre cele mai sensibile tragedii romantice ale istoriei. Inutil sa adaugam ca „Romeo si Julieta” reprezinta o capodopera literara a intregii perioade renascentiste. Povestea urmasilor a doua familii italiene rivale este deja bi

necunoscuta in istorie, atunci cand Shakespeare alege sa o transpuna in versuri. Plagiat? Poate, pe undeva, tematic. Perfectiune lirica? Absolut!

Scena balconului este emblematica. Iata, aici, maniera in care Shakespeare a gasit de cuviinta sa rosteasca juramintele iubirii prin Julieta si Romeo:

„JULIETA: Ma indragesti? Vei spune „da”, stiu bine,
Si-am sa te cred: dar daca juri, poti face
Stramb juramant; de calpii-ndragostiti,
Se spune, Zeus rade. O, Romeo,
Iubite, de iubesti, s-o spui cinstit:
Ci prada lesne prinsa de ma crezi,
Ma-ncrunt si rea ma fac, ne-nduplecata,
Ca tu sa ma castigi; altminteri nu !

Sunt, chipes Montague, prea-ndragostita

Si poate usurica ma socoti;
Dar, crede, mai statornica voi fi
Decat sireata ce se-arata darza.
Mai darza, stiu, se cuvenea sa fiu,
Dar ce-auzisi, cat nu stiam c-asculti,
E dragostea-mi curata. Deci sa-mi ierti,
N-a fost doar toana unui dor fugar,
Destainuit, asa, de bezna noptii.
ROMEO: Domnita, jur pe luna care ninge

Polei de-argint pe pomii toti din preajma…
JULIETA: O, nu jura pe luna; luna-si schimba
Rotundul chip in fiecare luna
Si nu te vreau ca ea de nestatornic.
ROMEO: Pe ce sa-ti jur ?
JULIETA: Sa nu te juri deloc;
Sau, daca vrei, pe dulcea ta faptura –
Pe zeul paganiei mele jura
Si-am sa te cred.”