Arad Culture despre Savoart
Despre proiectia filmului „Crulic – Drumul spre dincolo”, din cadrul SAVOART
„Cea mai buna animatie pe care am vazut-o si probabil, de ce nu, de ce sa nu exagerez putin (desi sunt deseori acuzat ca din mai orice fac o sarbatoare), cel mai bun film vizionat de mine vreodata ! Un film foarte sugestiv, puternic, expresiv, o poezie in imagini si totodata o ancheta naucitoare. (…) Tehnica revolutionara, atat de apreciata si premiata pe la mai toate marile festivaluri ale Europei (si nu numai) la care a participat, s-a nascut practic din singura solutie viabila la acea vreme (pecuniar vorbind) si anume, aplicarea actiunii pe o animatie. Cu fundal. Cu personaje. Poveste. Cu tot tacamul. Combinand insa uluitor de coerent toate cele peste sapte arte: cinematografia, pictura, fotografia, muzica, literatura (dans si poezie), teatrul, sculptura si arhitectura. Asta o aflasem de la marele invitat al serii, domnul regizor prof.univ.dr. Laurentiu Damian, care ne mai spunea printre altele ca, datorita stilului sau unic si distinct, Crulic a fost foarte bine primit de lumea underground si ai sai critici de profil. Iata, deci, de la riscul de a ramane la stadiul de proiect s-a ajuns la ceva cu totul inovativ si de succes. Semn ca filmul romanesc mai are ceva de oferit.” – Iulian Leonard (http://arad-culture.blogspot.com)