
„O lumină alb-gălbuie inundase instantaneu străzile din urbea de pe Bega şi colora clădirile elegant decorate cu arabescuri şi motive ale barocului târziu. Lumea rămăsese surprinsă de absenţa lampagiilor care, cu suliţa, aprindeau felinar după felinar. Dacă aveai răbdare suficientă, puteai vedea cum lumina se întindea în lungul străzilor, ca un val ce avea să spargă misterele nopţii”, scria la vremea respectivă cotidianul „Luminatorul”.
După ce mai bine de un secol iluminatul stradal s-a făcut cu seu și, mai apoi, cu gaz (o altă premieră bănățeană), în 15 decembrie 1882, primăria încheia un contract de concesionare cu Societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Companz Ltd.” pentru construirea unei uzine de producere a energiei elecrice. În octombrie 1884, începeau testele, ca pe 12 noiembrie să fie puse în funcţiune 731 de lămpi incandescente cu filament de cărbune, într-o reţea de 59 de kilometri.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Powered by Facebook Comments
Leave a Reply