Controversatul Sigismund Bathory

Published 06/11/2012

Unul dintre personajele cele mai controversate ale istoriei Principatelor Române este Sigismund Bathory, de patru ori principe al Transilvaniei şi anume: mai 1581 – 1597; 22 august 1598 – martie 1599; februarie – august 1601 (până la bătălia de la Guruslău) şi ultima dată, în 1602, când, în urma convenţiei de la Cluj din 29 iunie, va ceda definitiv Principatul în favoarea împăratului Rudolf, în schimbul ducatelor Oppeln şi Ratibor şi a unui venit de 50.000 ducaţi anual, propunere a habsburgilor încă din 1597.

Controversa constă în modul diferit în care personajul este descris de către istoriografia catolică a primei jumătăţi a secolului XVII, (în principal italiană şi maghiară) faţă de istoriografia românească; în modul diferit în care contemporanii personajului îl văd: ca pe un principe destoinic (colaboratorii apropiaţi ai săi, majoritatea membrilor Dietei ardelene); ca pe un nestatornic, un om ce îşi schimba mereu opţiunile şi uşuratic (Curtea de la Praga, Mihai Viteazul şi anturajul său); ca pe un exponent de seamă al taberei prigonitorilor (secuii). În mare parte, această controversă se datorează şi faptului că a abdicat de trei ori la rând, număr neobişnuit de mare pentru un monarh fără prea mari realizări în vreunul din acele planuri care pot revoluţiona şi prin acestea să fi fost pus în acele situaţii încât, pentru a putea salva sau realiza ceva, să aleagă calea exilului şi renunţarea la putere. Aceasta cu atât mai mult cu cât politica sa externă era – desigur, după ce a fost luată hotărârea de a intra în războiul cel lung de partea Ligii Creştine şi până la revenirea de la Ratibor în scaunul principatului – în deplină concordanţă cu cea a habsburgilor.

Text de Mira Tănase pentru savoart – Sărbătoarea Bunului Gust