Dintotdeauna vinul rosu s-a aflat undeva la granita dintre fictiune si realitate. La inceputurile civilizatiei omenesti, era bautura zeilor alaturi de celebrul nectar pe care il sorbeau zeii olimpieni. Unii cercetatori ai mitologiei au aratat ca celebrul nectar al zeilor care nu era altceva decit un vin rosu adus din zone tinute secrete de catre stapanii Olimpului, in f
apt era un soi de vin pregatat special de catre sacerdotii de pe malul Pontului si destinat doar nemuritorilor. Se spunea ca cei care reusesc sa manince din mincarea zeilor si sa le bea vinul, deveneau nemuritori. Din cauza asta Zeus pusese paza severa, pentru ca neamul ceresc sa nu se amestece cu saminta terestra. Ceea ce nu se stie din legendele mitologice e faptul ca, un zeu, un singur zeu, ajunsese sa-l intreaca in popularitate chiar pe stapanul zeilor, pe Zeus.

Armate intregi de credinciosi cutreierau pamanturile si mii de altare ardeau neincetat in cinstea acestui zeu. Acest zeu, de sorginte traca, era Bacchus sau Dyonysos, cum i se mai spunea. Si era zeul vinului. Numai ca, zeul vinului nu reprezenta doar ceea ce ne inchipuim noi astazi sau ceea ce, deformat a ajuns astazi pana la noi. Nu era un zeu al betivilor, al celor care se dedau placerilor trupesti fara socotinta. Era zeul renasterii naturii, zeul reinvierii. Puterile lui erau atat de mari incat olimpienii insisi se temeau de el.

Nu este nici o ocazie deosebita in care vinul rosu sa nu fie folosit. Si asta, pentru ca dincolo de existenta sa simpla de licoare de baut, in vinul rosu sta puterea supranaturala pe care o regasim la toate fiintele nemuritoare, fiind ea insasi o parte din fiinta spirituala a acestora.

Text de Mira Tănase pentru Savoart Sărbătoarea Bunului Gust