Anul 1492 şi Italia este în plină epocă renascentistă. Papa Inocenţiu al VIII-lea este pe moarte… Pe acest fond se ridică cea mai fascinantă, abilă şi ambiţioasă familie care a râvnit, vreodată, Papalitatea – familia Borgia.

În ziua de astăzi se vehiculează părerea că Alexandru şi Cezar Borgia, cei doi fii ai lui Rodrigo Borgia, papa Alexandru al VI-lea, s-au plasat în afara legilor comune oamenilor epocii. S-a spus că ei au depăşit prin actele şi viciile lor măsura decăderii morale cunoscută la sfârşitul secolului al XV-lea în Italia. Răul s-a dezlănţuit în ei ca un fel de bucurie bolnăvicioasă şi o voluptate perversă pentru imoral. Aceste aspecte cu totul deosebite i-au atras pe istorici şi, mai ales, pe scriitori. Poate de aici şi dimensiunile trăsăturilor negative atribuite acestei familii care a fost şi în realitate plină de defecte morale. Ele au fost, însă, oarecum supradimensionate de o anumită literatură. Borgii au fost figuri extraordinare. Nero ne uimeşte prin absurditatea răului pe care l-a facut, prin amestecul de ferocitate, luxură, rafinament şi ironia unui comediant lugubru.

Nu există un dezacord între viaţa lor de tirani italieni şi politica tiraniei lor. Orice violenţă a lor poate fi explicată prin nevoi politice, necesităţi valabile astăzi, contrazise mâine. O politică egoistă şi empirică asociată cu mijloace violente, sângeroase, dar cu o perfectă logică. Caligula a numit consul calul său favorit. Papa Alexandru al Vl-lea a adus multe femei uşoare în jurul tronului din Vatican, însă, n-a pus pe capul calului său de vânatoare pălaria roşie de cardinal. Aşa opinează Gebhart întru apărarea lui Alexandru al Vl-lea, însă, uită să spună că unele sunt acte ale unui dement de facto, în timp ce acţiunile sângeroase şi imorale ale papei erau făcute de un om considerat sănătos mintal.

Tocmai de aceea, istoria acestei familii, a acestui papa, şi părinte, şi om este cu adevărat neobişnuită. Borgii au fost unul papa, Alexandru al Vl-lea, altul, Cezar, fiul, la început cardinal şi apoi duce de Romagna. Câmpul lor de acţiune a fost Italia. Pe această scenă îşi joacă ei tragedia. Imoralitatea lor a fost asimilată de unii cu legea tiraniei italiene. Fiind exercitată de un papă, ea se afla cu câteva trepte mai sus. Era mai gravă. în timp ce strălucea Renaşterea, pentru Borgii nu există noţiunea binelui, a loialităţii, a bunătăţii, a pudoarei.

Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust