Reuşita alegerii celor mai indicate băuturi pentru meniul ales, nu depinde numai de existenţa unor principii existente, ci în cele mai dese cazuri de factori circumstanţiali, cum ar fi: posibilităţile financiare, timpul, oaspeţtii şi nu în ultimul rând imaginaţia şi talentul gazdei.
Gastronomia, ca ştiinţă, a realizat de-a lungul timpului un acord perfect până la rafinament între felul mâncărurilor şi vinul ce trebuie consumat, astfel încât să se creeze apetitul şi ambientul unei bune dispoziţii.
Şi tot gastronomia ne confirmă că vinul se foloseşte în arta culinară încă din timpuri îndepărtate, existând reţete de sosuri preparate cu vin, lăsate mărturie de către Apicius, gastronomul Romei Antice.
Deci, iată că avem două şanse de a folosi vinul, şi anume: la prepararea mâncărurilor şi servit ca băutură alcoolică în timpul mesei, întregind meniul. În ambele situaţii vom respecta nişte principii pe care este bine să ni le amintim de fiecare dată.
La prepararea mâncărurilor nu vom întrebuinţa vinurile foarte bune, de marcă, pentru că le vom irosi, dar nici vinuri defecte, pentru că acestea strică gustul mâncării. Deci, vom folosi vinuri tinere, fructoase, uşoare, cu aciditate mai mare.
Text de Mira Tănase pentru Savoart Sărbătoarea Bunului Gust
Manierele elegante in timpul mesei se impun in orice formula – fie ca suntem in familie, cu prietenii sau la un dineu oficial, avem intotdeauna datoria elegantei. In aceste zile de sarbatoare ne oprim in mod special asupra unei placeri mondene – masa in oras.
Ajunsi la restaurant, de indata ce am fost condusi la masa noastra, vom avea grija sa ne ocupam locurile cat mai discret. Discutiile la masa se vor face intr-o maniera calda, fireasca, pe un ton placut, care sa nu permita vecinilor sa ne auda si sa ne asculte povestile. Vom vorbi incet si fara graba, exclusiv pe marginea unor subiecte placute. Este interzis ca, in timpul mesei, sa se abordeze subiecte delicate sau dificile, care ne-ar putea strica buna dispozitie si pofta de mancare. Sa lasam disensiunile si reprosurile pe mai tarziu!