|
|
|
BAUTURĂ FIERBINTE PENTRU TOAMNĂ – Ceaiul de ghimbir
Cele mai fierbinţi trenduri din această toamnă din domeniul băuturilor fără alcool le reprezintă, cu siguranţă, şi în acest an ceaiurile: condimentate, cu lămâie sau cu diferite arome. Ceaiul de ghimbir este condimentat, însa, foarte sănătos!
Are o aromă specială, îmbietoare, ne încălzeşte, ne fereşte de răceli şi de stările de rău. Bineânteles că cel mai intens şi cel mai aromat este ceaiul preparat din planta proaspătă. Aceasta se curăţă şi se taie în felii subţiri. Se adaugă într-o cană cu apă fiartă 3 – 4 bucăţele şi se lasă maxim 10 minute. Cine doreşte poate să mai adauge suc de lămâie şi miere.
În cazul în care nu aveţi ghimbir în casă există o alternativă: ceai de ghimbir din pliculeţe. Există şi producători de ceaiuri care nu folosesc substanţe chimice pentru a da pliculeţelor aromă, totul fiind bio şi de cea mai bună calitate.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Ceaiuri de băut toamna
Trebuie să recunosc că, în mod special toamna şi iarna, îmi place foarte mult să beau ceaiuri. În general, consum doua-trei căni pe zi, foarte des, ceai verde. Chiar dacă sunt în timpul zilei la serviciu sau într-o pauză binemeritată, seara, în faţa televizorului îmi place să savurez un ceai bun. Mai consum, uneori, şi ceai negru, în loc de cafea la birou, pe la orele prânzului.
În afară de gustul deosebit de plăcut pe care îl are şi căldura pe care mi-o imprimă, ceaiul este deosebit de sănătos. Conform unui nou studiu, anumite componente ale ceaiului verde pot îmbunătăţi puterea minţii şi pot mări vigilenţa. Cercetătorii au observat efectele acestor compuşi, ce se găsesc în ceaiul verde, cu ajutorul a 44 de tineri voluntari.
Efectele acestor componente, l-teanina şi cofeina, în doze găsite de obicei într-o ceaşcă de ceai verde, au fost comparate cu efectele unui tratament fictiv. Substanţele active au îmbunătăţit semnificativ acurateţea la îndeplinirea anumitor sarcini a celor ce au consumat ceai verde, în comparaţie cu cei ce au consumat placebo. De asemenea, cei ce au băut ceai verde au fost mult mai vigilenţi.
Văzând atâtea părţi bune ale unei căni cu ceai, de ce să nu ne bucurăm în fiecare zi de ea? Voi aveţi preferinţe la ceai în funcţie de anotimp? Aşteptăm sugestiile voastre şi poate aşa o să aflăm mai multe despre ceaiuri.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Cum s-a născut berea blondă
O drojdie din Patagonia, adusă din întâmplare în Europa în secolul al XV-lea, a dat naştere berii blonde – lager -, obţinută prin fermentare la rece, atât de apreciată în zilele noastre în lumea întreagă, au anunţat autorii unui studiu publicat, luni, în Statele Unite ale Americii.
Această drojdie, denumită “saccharomyces eubayanus”, ar fi fost transportată în urmă cu 500 de ani, de pe o plajă din America de Sud, pe o bucată de lemn sau în stomacul unor muşte drosofile, pentru a ajunge într-o pivniţă sau într-o mănăstire din Bavaria, unde fabricanţii de bere îşi păstrau produsele, afirmă autorii studiului.
Drojdia “emigrantă” a fuzionat cu o “verişoară” îndepărtată, “saccharomyces cerevisiae”, o drojdie utilizată de multe milenii în Europa şi în Asia pentru a face să crească aluatul de pâine şi pentru fermentarea vinului şi a berii.
Drojdia hibrid care a rezultat a permis obţinerea de bere blondă, denumită “lager” încă din secolul al XV-lea în Bavaria, explică autorii, al căror studiu a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
În prezent, piaţa mondială de bere blondă, care reprezintă majoritatea brandurilor de bere, valorează circa 250 de miliarde de dolari pe an.
Oamenii de ştiinţă şi producătorii de bere ştiau de mult timp că această drojdie capabilă să producă o fermentare la temperaturi scăzute era de fapt un hibrid, însă nu cunoşteau până la acest studiu naturamicroorganismului care fuzionase cu “saccharomyces cerevisiae” pentru a obţine o astfel de proprietate.
Toate cercetările efectuate pe specii de drojdii cunoscute – peste 100 – au eşuat până la acest studiu.
Descoperirea noii specii misterioase de drojdie reprezintă rezultatul unui studiu de amploare, coordonat de Jose Paulo Sampaio şi Paula Goncalves, de la Noua Universitate Lisabona din Portugalia.
Unul dintre colaboratorii lor de la Institutul pentru Biodiversitate şi Cercetări asupra Mediului din Argentina a descoperit microorganismul, în acarienii care infectează fagii din Patagonia, al căror ADN seamănă extrem de mult cu jumătatea de ADN a drojdiei hibride ce permite fermentarea berii lager.
Text de Mira Tănase pentru Savoart Sărbătoarea Bunului Gust
Mierea polifloră, aliment şi medicament dulce
Despre mierea de albine şi beneficiile ei pentru organismul uman s-au scris biblioteci întregi şi încă se vor mai scrie pentru că mierea continuă să ne uimească şi, cu siguranţă, cercetatorii îi vor descoperi noi valenţe.
Istoria ne spune că mierea de albine a fost primul îndulcitor pe care l-a folosit omul pentru hrană, dar şi pentru producerea unor băuturi alcoolice rafinate.
De la egiptenii antici şi babilonieni au rămas primele mărturii care descriu modul de recoltare şi de folosire al mierii, ca aliment, medicament şi element nelipsit în cadrul unor ritualuri.
După provenienţă, mierea este florală, obţinută din prelucrarea nectarului şi polenul florilor melifere, şi extraflorală, cum e mierea de mană obţinută din alte părţi ale plantei.
Mierea polifloră este un aliment complet, poate, cel mai complet aliment natural din câte există. Este compusă din zaharuri simple, fructoză, glucoză, vitamine din complexul B, vitamina C, enzime şi minerale.
Mierea polifloră stimulează pofta de mâncare, îmbunătăţeşte digestia, ajută funcţiile ficatului şi creşte procentul de hemoglobină în sânge. Una, două linguriţe de miere luate dimineaţa, pe nemâncate, cu un pahar de apă la temperatura camerei, uşurează digestia.
Trebuie să se ştie că mierea de albine, ca medicament, nu are proprietăţi miraculoase, dar consumul constant ca aliment de sine stătător ori îndulcitor pentru cafea, ceai, sucuri preparate în casă are beneficii incontestabile asupra întregului organism.
Despre variatele produse dulci vă invităm să aflaţi mai multe, degustând, în cadrul următoarei ediţii a Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust, delicioase preparate.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Eu pot trăi fără îndulcitori
Puţini pot trăi fără îndulcitori. Cafeaua trebuie să fie dulce pentru a o savura, ceaiul la fel, prăjiturile nu ar mai exista fără gustul dulce, „vicios” de care nu ne putem descotorosi şi chiar unele tipuri de mâncăruri utilizează în compoziţia lor faimoasele „dulcegării”. Dulcele este parte integrantă a vieţii noastre, face parte din rutina noastră, din nevoile pe care le avem şi, uneori, îl folosim ca alinare chiar şi în trăirile pe care le experimentăm. Parcă niciodată nu poţi refuza „ceva dulce”.
Zahărul este principalul îndulcitor pe care îl folosim în alimentaţia noastră. Auzi în stânga şi în dreapta cât de nociv e, dar parcă pe o ureche îţi intră şi pe alta îţi iese. Nu contează, însă, că e miere, zahăr, sau zaharină, toate au acelaşi efect. Va trebui să ne asigurăm că ştim câte ceva despre toate variantele «dulci» ca să putem şti ce alegem.
Zaharina – nu, mulţumesc!
Când spunem „zaharină” putem adăuga lângă şi îndulcitori înrudiţi cum ar fi aspartam, sorbitol, xilitol, manitol, sucraloză, maltitol etc, adica E-uri. Şi cred că nu mai au nevoie de nici un comentariu. Numai după numele lor putem interpreta că e vorba de produse chimice, prelucrate.
Ni s-a tot indus ideea de a folosi zaharina, în locul zahărului, spre beneficiul siluetei. Poate da rezultate doar la suprafaţă, din punct de vedere al fizicului, dar cu sănătatea ce facem? Aceasta nu este întotdeauna atât de vizibilă. Sacrificăm orice pentru silueta noastră?
Se spune că îndulcitorii artificiali sunt acele substanţe chimice care oferă preparatelor şi băuturilor acel gust dulce, similar cu acela al zahărului, dar cu mai puţine calorii decât acesta. Aceştia au un gust mult mai dulce decât al zahărului obişnuit şi de aceea sunt utilizaţi în cantităţi mai mici.
De unde vine şi cât timp i-a trebuit zahărului să ajungă pe mesele noastre, vom afla în articolele următoare atunci când vom vorbi şi despre miere. Despre variatele produse ale dulcelui interzis vă invităm să aflaţi mai multe, degustând, în cadrul următoarei ediţii a Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust, delicioase preparate.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Diferenţe între apa de izvor, apa de masă şi apa minerală naturală
În încercarea de a fi mai echilibraţi în viaţa de zi cu zi şi de a găsi timp şi energie pentru toate lucrurile importante pentru noi, putem începe cu găsirea echilibrului între corp şi minte, iar un stil de viaţă echilibrat ne poate ajuta să fim echilibraţi şi în interior. Astfel, dacă organismul nostru funcţionează optim, ne este
mai uşor să facem faţă provocărilor, să ne organizăm, să avem energie pentru mai multe activităţi şi putem duce la bun sfârşit ceea ce ne-am propus.
Cea mai importantă caracteristică a apei este zona de provenienţă. Astfel, apa de izvor este o apă extrasă dintr-o zonă curată, suficient filtrată pentru a o face potabilă, dar sensibilă la modificările climatice şi la poluarea de la suprafaţă. Mai ales în cazul apelor de şes sau de deal, perioadele ploioase sau, dimpotrivă, secetoase, pot afecta conţinutul de minerale şi microorganisme al apei, astfel încât, uneori, apa îşi poate pierde potabilitatea.
Apa de masă poate fi o apă de fântână ce provine dintr-un acvifer (acumulare de apă în subteran la mică adâncime) în urma forării stratului permeabil sau adusă la suprafaţă prin altă metodă de extragere. De asemenea, apa de masă poate fi o apă arteziană ce provine dintr-un izvor sau dintr-un acvifer sub presiune, deschis prin foraj, nivelul apei de izvor aflându-se deasupra nivelului superior al acviferului. Ca şi apa de izvor, apa de masă poate fi afectată de ceea ce se întâmplă la suprafaţă: ploi, secetă, deversări etc.
Apa minerala naturală, spre deosebire de celelalte tipuri de apă (apa de izvor, apa de masă etc.), este extrasă din surse subterane, recunoscute şi avizate, iar originea sa controlată asigură stabilitatea, temperatura şi conţinutul de săruri minerale constante, indiferent de condiţiile climaterice de la suprafaţă, protejând-o de toate riscurile de poluare. Astfel, apa minerală naturală are un conţinut specific de săruri minerale dizolvate, oligoelemente sau alţi constituenţi, cu efecte benefice asupra sănătăţii.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Regalitatea – intre binecuvantare si blestem
Pentru omul de rand regalitatea poate parea fascinanta, realitatea ei concurand, intr-o buna masura, povestile nemuritoare. Pentru reprezentantii caselor regale, insa, statutul inalt este, de cele mai multe ori, o anatema in fata careia nu pot decat sa isi plece smeriti capetele incoronate. Orice incercare de sustragere de la indatoririle curtii, orice abatere de la principiile dure ale monarhiei, poate aduce oprobiul, dezmostenirea sau chiar moartea.
Daca societatea contemporana permite libertatea alegerii, regalitatea a fost intotdeauna reticenta in fata acestei libertati. Aceasta abordare era cu atat mai rigida cu cat ea privea direct casatoriile – acestea, in clasele inalte, nu erau decat niste aliante colosale de putere. Pacte intre familii, tratate de pace sau declaratii de razboi, toate puteau fi rezolvate cu mult mai multa usurinta printr-o casatorie.
Iata de ce, unul dintre cele mai profunde sentimente umane era cu desavarsire interzis in lumea monarhica. Iubirea nu prezenta niciun fel de avantaje cand venea vorba de siguranta regatului sau a imperiului. Insa, reprezentantii inaltelor clase sociale nu sunt decat niste oameni.
Dincolo de aliante si tratate, sentimentele, dorul, dragostea nu au putut fi controlate printr-o semnatura. De aici, drame colosale si povesti fascinante pe care va propunem sa le cunoastem impreuna in minunatele carti ale literaturii lumii, prezente si la urmatoarea editie a Savoart –Sarbatoarea Bunului Gust, la jumatatea lunii iunie (15, 16, 17).
Parteneri
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|