|
|
|
Ce bem, cum şi în ce proporţii?
Hidratarea este esenţială pentru menţinerea stării de sănătate. Procesele vitale depind de aportul de lichide, dar şi de cantitatea şi calitatea lor. Necesarul de lichide al organismului nu variază în funcţie de sezon, decât în foarte mică
măsură.
Vara, în perioadele caniculare, cantitatea de lichide necesare creşte, dar la fel se întamplă şi în perioadele geroase. În plus, hidratarea corectă în perioada rece este la fel de importantă ca şi hidratarea în timpul verii.
Există ideea greşită că iarna nevoia de lichide a organismului scade, idee ce se poate dovedi chiar periculoasă. Regula celor opt pahare de apă rămâne valabilă şi iarna şi vara. Dar cele opt pahare sunt o cantitate etalon. În fapt, este de dorit ca 75-80% din aportul de apă să provină din lichide (apă, ceai, cafea, supă), în timp ce 15-20%, din alimente, din fructe şi legume.
În perioada rece corpul pierde la fel de multe lichide, prin transpiraţie, respiraţie şi urină, iar o bună hidratare previne efectele neplăcute ale pielii uscate şi susţine o bună funcţionare a sistemului intestinal şi renal. Hidratarea corectă este primul pas care asigură un plus de imunitate. Aceasta pe de o parte pentru că limfocitele circulă bine în tot organsimul, pe de alta pentru că se păstrează umezeala naturala a mucoaselor respiratorii, care reprezintă o barieră
naturală în calea viruşilor şi bacteriilor.
Ce este indicat să bem în timpul iernii? În primul rând, renunţă la băuturile reci. Cele mai bune căi de menţinere a unei bune hidratari iarna sunt băuturile calde (dar nu fierbinţi), în jurul temperaturii de 40-45 de grade, supa de legume limpede, lapte degresat cald, cacao cu lapte sau sucuri de fructe preparate din fructe proaspete, care au stat la temperatura camerei.
Dar cea mai bună cale de hidratare rămâne apa. Evită sucurile carbogazoase, cele care conţin zahăr şi cele cu îndulcitori artificiali. O soluţie ideală o reprezintă combinaţia dintre sucurile de fructe, legume şi apa. Procentul
ideal este de 30% suc de fructe natural şi 70% apă plată. Aşa ai şi un gust bun şi un supliment de minerale şi vitamine, fără excese calorice.
O altă varianta o reprezintă compotul de fructe, dar fără zahăr. Merele, gutuile şi perele se pretează foarte bine pentru astfel de preparate. Şi fructele congetale pot fi folosite pentru a prepara compoturi. Compotul, fără zahăr, este o băutură sănătoasă, caldă şi placută la gust.
Text de Mira Tănase pentru Savoart Sărbătoarea Bunului Gust
Meniu festiv şi… raţional pentru sărbătorile de iarnă
Frenezia sărbătorilor de iarnă este molipsitoare. De la decorul luminos de pe străzi și din magazine, până la isteria cumpărăturilor, toți suntem prinși în această atmosferă febrilă înainte de binemeritatele zile de sărbătoare. Pentru cei care rămân acasă și doresc să organizeze mese festive cu familia sau prietenii, am pregătit câteva sfaturi și sugestii generale pentru meniu, dar și modul în care puteţi întâmpina musafirii cu casa pregătită de sărbătoare.
Pentru orice lucru bine făcut, pregătirile sunt esențiale. Înainte de a creiona meniul festiv, trebuie să știți numărul invitaților și preferințele lor culinare. Este ușor atunci când vorbim de mesele în familie unde știm deja cine vine la cină, dar este mai greu atunci când se organizează petreceri cu mai mulți invitați.
De regulă, pe lângă masa de sărbătoare propriu-zisă, perioada sărbătorilor de iarnă este marcată de o întreagă serie de mese deoarece, practic, fiecare apariţie a unui musafir este un motiv de a gusta câte ceva. Din acest motiv e bine să aveţi în vedere câteva principii utile.
- ordonaţi servirea în funcţie de gradul de perisabilitate a preparatelor. Serviţi, de exemplu, în primele zile, salatele care conţin ouă fierte, maioneză, etc.
- nu gătiţi niciodată mai mult decât puteţi păstra/depozita în condiţii optime.
- folosiţi cutii etanşe, borcane, folie alimentară pentru a depozita şi acoperi preparatele.
- nu depozitaţi alimente cu mirosuri puternice, în special cele care conţin usturoi, lângă deserturi.
- luaţi în calcul alimente care pot fi congelate. Chiftelele, de exemplu, se pot găti şi congela, fără să-și piardă din calităţi după decongelare.
- câştigaţi timp şi spaţiu dacă, de exemplu, carnea de porc şi cârnaţii îi prăjiţi din timp şi îi depozitaţi în borcane cu untura în care au fost prăjiţi.
- puteţi face economii substanţiale dacă achiziționați ingredientele vrac, în special pe cele pe care le includeţi în mai multe reţete.
- cumpăraţi cel mai târziu – dar nu chiar în ultima clipă – ingredientele pe care doriţi să le folosiţi proaspete, cum ar fi ingredientele pentru salate, fructele, etc.
- nu lăsaţi toate pregătirile pentru ultima zi.
În funcţie de numărul, tipul şi vârsta invitaţilor, puteţi opta pentru o multitudine de reţete. Important e să le asociaţi inteligent între ele. Nu gătiţi aperitive orientale,fripturi tradiţionale şi deserturi moderniste ci încercaţi să le articulaţi într-un concept unitar, potrivit cu gusturile invitaţilor. De regulă, musafirii, chiar şi cei tineri, sunt tentaţi să guste produse şi preparate tradiţionale, care rezonează cu perioada Crăciunului. Cu toate acestea şi în acelaşi timp, invitaţii sunt tentaţi să încerce ceea ce nu găsesc acasă. E un bun moment să-i surprindeţi. Nu faceţi risipă şi nu pregătiţi din start mâncare pentru o armată, încercaţi să fiţi raţionali şi să vă rezumaţi la ceea ce ştiţi să faceţi cel mai bine şi este pe gustul tuturor. Dacă în urma sărbătorilor nu vă veţi alege decât cu un frigider plin cu mâncare rămasă sau veţi continua zile în şir să mâncaţi acelaşi lucru, asta nu se numeşte „masă bogată” ci „abundenţă şi risipă”.
Text de Mira Tănase pentru Savoart Sărbătoarea Bunului Gust
Obiceiuri şi tradiţii la români
În unele zone din România şi Moldova, în Ajunul Crăciunului, fermierii obişnuiesc să înapoieze tot ce au împrumutat în cursul anului. De asemenea, în Ajunul Crăciunului, pâinea aşezată sub masă simbolizează norocul pentru întreaga familie, iar grâul e pus sub faţa de masă pentru ca noul an să aducă recolte bune.
La noi, Crăciunul este precedat de postul specific, reprezentat de către Biserica Ortodoxă, care durează şase săptămâni (din 15 noiembrie până pe 24 decembrie). Postul presupune renunţarea la carne, ouă şi lapte sau, cum bunicii noştri ar spune, renunţarea la alimente dulci.
Un post adevărat înseamnă renunţarea la dragoste fizică, la alcool şi achitarea tuturor datoriilor. Oamenii de la sat nu ascultă radio în timpul perioadei postului, nu se uită la TV şi nu se duc la nicio petrecere. Postul se încheie în noaptea de Crăciun.
La data de 20 decembrie, oamenii sărbătoresc „Ziua lui Ignat”. În acea zi nu au voie să facă nici o treabă, ci trebuie să pregatească carnea de porc. Conform tradiţiei, cei care sunt săraci şi nu-şi permit un porc (care de obicei este sacrificat şi pregătit la domiciliul gospodarului) trebuie să sacrifice un alt animal.
În trecut, copiii primeau de Crăciun covrigi, nuci şi mere. Astăzi, acestea au fost înlocuite cu bani, bomboane şi prăjituri. Părinţii şi copiii merg la colindat în Ajunul Crăciunului. Casele sunt frumos decorate, curate şi gata de a primi colindători. Colindatul este un ritual reprezentat de texte ceremoniale (colinde), dansuri şi gesturi specifice. Colindele transmit mesaje şi urări de sănătate, prosperitate, recolte bogate şi îndeplinirea tuturor dorinţelor. Colindatul este cea mai răspândită tradiţie românească. Colindatul începe ziua în zori şi se încheie la asfinţit. După ce cântă două sau trei colinde în curte, tinerii sunt invitaţi înăuntru, pentru a fi primiţi corespunzător şi serviţi cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale. Ajunul Crăciunului este o mare oportunitate pentru români de a-şi vizita prietenii, vecinii şi rudele.
În tradiţiile româneşti de Crăciun, în cadrul familiei româneşti tipice, există multă dragoste şi respect, se recită poezii şi se povestesc basme. Oricine vrea să cunoască spiritul românesc trebuie să intre într-o casă de români, mai ales în timpul iernii. Se va vedea salutul românului, cum face el semnul crucii înainte de a mânca sau înainte de tăierea pâinii. Femeia româncă face semnul crucii de trei ori.
Există multe tradiţii frumoase şi obiceiuri specifice celor două sărbători de iarnă mari: Crăciunul, care semnifică naşterea Domnului Hristos, şi Ajunul Anului Nou. Obiceiurile şi tradiţiile sunt comune pentru toate locurile din lume … însă, inimile oamenilor sunt cele mai importante în timpul unei sărbători. Sărbătoare sau nu … fără Isus Hristos Însuşi, Crăciunul nu este altceva decât o altă tradiţie.
Text de Mira Tănase pentru Savoart Sărbătoarea Bunului Gust
Dinastia Tudorilor
În două rânduri, în anii 1487 şi 1491, Henric al VII-lea a fost ameninţat să-şi piardă coroana. Centrul comploturilor se afla în Burgundia, la curtea ducesei Margareta, sora fostului rege englez Eduard al IV-lea. Cele două încercări ale partidei de York de a veni cu o armată numeroasă din Irlanda şi de a impune la tron nişte impostori, mai întâi pe Lambert Simnel (1487), apoi pe Parkin Narbeek (1491), au eşuat, înfrângerea răsculaţilor dovedind forţa de care dispunea Henric al VII-lea.
Curţile de judecată, apărute în secolele XII şi XIII, s-au dezvoltat neîncetat, mărind autoritatea regelui asupra supuşilor. Henric al VII-lea a adăugat o nouă instanţă, Camera Înstelată de la Westminster (Star Chamber), care judeca pe marii nobili acuzaţi de nesupunere faţă de rege. Prin ea, regele şi-a asigurat controlul asupra lorzilor; aceştia puteau fi oricând acuzaţi de trădare, citaţi să apară în faţa tribunalului de la Westminster, ameninţaţi cu confiscarea averii şi pierderea vieţii. În vremea Elisabetei I, Camerei Înstelate i s-a adăugat un alt tribunal, Curtea Înaltei Comisiuni (High Commision Court), în faţa căreia putea fi chemat clerul superior pentru a da socoteală de faptele sale.
Pe terenul pregătit de tatăl său, Henric al VIII-lea (1509-1546) s-a ridicat ca un adevărat monarh absolut. Primul act al guvernării sale a fost de a înlătura abuzul fiscal instituit în timpul domniei precedente şi care stârnise vii nemulţumiri, fără a renunţa, însă, la perceperea unor impozite regulate. Dar domnia sa, începută promiţător, a alunecat repede spre despotism. În anul 1523 au fost cerute iarăşi contribuţii forţate, ceea ce a provocat mişcări de protest în Kent, Suffolk, Norfolk. Regele a făcut din justiţie o armă în sprijinul propriei autorităţi. Prin reforma din anul 1517, Camera Înstelată s-a transformat într-un formidabil instrument al monarhiei absolute. Reprimarea răscoalei lucrătorilor din Londra (1517), denumită ,,zilele negre din mai’’, la care s-a adăugat legislaţia sângeroasă împotriva vagabontajului, a făcut din Henric al VIII-lea un rege nepopular.
Este vremea când nevoi de ordin administrativ şi financiar au făcut ca Parlamentul să aibă un rol mai activ, deşi el se reducea, de obicei, la sancţionarea actelor regelui. A fost o perioadă de adevărată teroare, când oamenii politici şi de cultură şi-au pierdut viaţa. Însuşi Cromwell a sfârşit pe eşafod, în anul 1540, deoarece devenise incomod prin puterea pe care şi-o căpătase în stat. Ultimii 7 ani de domnie ai lui Henric al VIII-lea au fost marcaţi de o criză economică, cu urmări grele pentru masele populare.
Absolutismul englez a atins apogeul sub Elisabeta I (1558-1603). Domniile lui Eduard al VI-lea (1547-1553) şi a Mariei Tudor (1553-1558) aduseseră Anglia în pragul unui război civil între catolici şi protestanţi. Prima măsură ce se impunea era împăcarea taberelor ce se aflau în conflict. Anglicanismul, oprimat în vremea Mariei, a fost repus în drepturile sale de religie de stat, dar, pentru a dovedi catolicilor intenţiile sale conciliatoare, Elisabeta a renunţat la titlul de şef al bisericii, deţinut de regii Angliei de la Reformă. Dealtfel, Actul de Supremaţie îi dădea reginei deplină putere asupra bisericii.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Portretul lui Dorian Gray – mit sau realitate?
Un om care ajunge să se privească prea mult pe sine, ajunge să nu mai ştie care îi e chipul şi care îi e masca. Iar atunci când ideea sa are la bază povestea unui scriitor de top, rezultatul depăşeşte cu mult imaginaţia publicului.
Cum ar fi daca am putea opri timpul în loc, fix în momentul cheie al existenţei noastre? Atunci când suntem cei mai frumoşi, cei mai apreciaţi, cei mai talentaţi? Şi cum ar fi dacă i-am vedea pe restul cum îmbătrânesc, cum îşi schimbă opiniile şi stilul de viaţă, iar noi am rămâne la fel ca acum câţiva ani? Şi dacă ne-am face un tablou al sufletului nostru şi l-am ascunde departe de văzul lumii cum s-ar schimba el?
Povestea tânărului Dorian Grey este cam aşa:
„Un tânăr inocent şi credul, cu o frumuseţe rară în Londra epocii victoriene, ajunge să fie distrat de tot felul de prieteni şi circumstanţe. Ajunge să se iubescă pe sine. Să păstreaze frumuseţea exterioară prin intremediul unui tablou misterios. Un pictor şi un petrecăreţ excentric fac din viaţa liniştită a tânărului una plină de acţiune.
Sedus de propria imagine din pictură, Dorian mărturiseşte în faţa amicilor săi că şi-ar vinde şi sufletul numai să rămână toată viaţa frumos şi tânăr exact ca în tablou. Cu trecerea timpului, Dorian se implică în numeroase aventuri scandaloase iar portretul începe să îmbătrânească şi să se schimbe, arătând tuturor hidoşenia sufletului său, chiar dacă chipul lui rămâne la fel de tânăr şi de frumos. Forţat să părăsească oraşul din cauza faptelor sale, se reintoarce după 25 de ani de absenţă arătând la fel de proaspăt ca atunci când a plecat, dar tabloul monstruos încuiat în pod îi trădează adevarata vârstă şi conştiinţa… de aici se declanşează o luptă apringă între el şi toţi cei care vor să îl demaşte. Întâlnind dragostea, este înfrânt de propria-I neputinţă…şi totul se termina pe un fond de tristeţe”.
Aţi citit cartea sau aţi văzut filmul? Ce părere aveti despre un astfel de personaj?
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Controversatul Sigismund Bathory
Unul dintre personajele cele mai controversate ale istoriei Principatelor Române este Sigismund Bathory, de patru ori principe al Transilvaniei şi anume: mai 1581 – 1597; 22 august 1598 – martie 1599; februarie – august 1601 (până la bătălia de la Guruslău) şi ultima dată, în 1602, când, în urma convenţiei de la Cluj din 29 iunie, va ceda definitiv Principatul în favoarea împăratului Rudolf, în schimbul ducatelor Oppeln şi Ratibor şi a unui venit de 50.000 ducaţi anual, propunere a habsburgilor încă din 1597.
Controversa constă în modul diferit în care personajul este descris de către istoriografia catolică a primei jumătăţi a secolului XVII, (în principal italiană şi maghiară) faţă de istoriografia românească; în modul diferit în care contemporanii personajului îl văd: ca pe un principe destoinic (colaboratorii apropiaţi ai săi, majoritatea membrilor Dietei ardelene); ca pe un nestatornic, un om ce îşi schimba mereu opţiunile şi uşuratic (Curtea de la Praga, Mihai Viteazul şi anturajul său); ca pe un exponent de seamă al taberei prigonitorilor (secuii). În mare parte, această controversă se datorează şi faptului că a abdicat de trei ori la rând, număr neobişnuit de mare pentru un monarh fără prea mari realizări în vreunul din acele planuri care pot revoluţiona şi prin acestea să fi fost pus în acele situaţii încât, pentru a putea salva sau realiza ceva, să aleagă calea exilului şi renunţarea la putere. Aceasta cu atât mai mult cu cât politica sa externă era – desigur, după ce a fost luată hotărârea de a intra în războiul cel lung de partea Ligii Creştine şi până la revenirea de la Ratibor în scaunul principatului – în deplină concordanţă cu cea a habsburgilor.
Text de Mira Tănase pentru savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Fantastica istorie a familiei BORGIA
Anul 1492 şi Italia este în plină epocă renascentistă. Papa Inocenţiu al VIII-lea este pe moarte… Pe acest fond se ridică cea mai fascinantă, abilă şi ambiţioasă familie care a râvnit, vreodată, Papalitatea – familia Borgia.
În ziua de astăzi se vehiculează părerea că Alexandru şi Cezar Borgia, cei doi fii ai lui Rodrigo Borgia, papa Alexandru al VI-lea, s-au plasat în afara legilor comune oamenilor epocii. S-a spus că ei au depăşit prin actele şi viciile lor măsura decăderii morale cunoscută la sfârşitul secolului al XV-lea în Italia. Răul s-a dezlănţuit în ei ca un fel de bucurie bolnăvicioasă şi o voluptate perversă pentru imoral. Aceste aspecte cu totul deosebite i-au atras pe istorici şi, mai ales, pe scriitori. Poate de aici şi dimensiunile trăsăturilor negative atribuite acestei familii care a fost şi în realitate plină de defecte morale. Ele au fost, însă, oarecum supradimensionate de o anumită literatură. Borgii au fost figuri extraordinare. Nero ne uimeşte prin absurditatea răului pe care l-a facut, prin amestecul de ferocitate, luxură, rafinament şi ironia unui comediant lugubru.
Nu există un dezacord între viaţa lor de tirani italieni şi politica tiraniei lor. Orice violenţă a lor poate fi explicată prin nevoi politice, necesităţi valabile astăzi, contrazise mâine. O politică egoistă şi empirică asociată cu mijloace violente, sângeroase, dar cu o perfectă logică. Caligula a numit consul calul său favorit. Papa Alexandru al Vl-lea a adus multe femei uşoare în jurul tronului din Vatican, însă, n-a pus pe capul calului său de vânatoare pălaria roşie de cardinal. Aşa opinează Gebhart întru apărarea lui Alexandru al Vl-lea, însă, uită să spună că unele sunt acte ale unui dement de facto, în timp ce acţiunile sângeroase şi imorale ale papei erau făcute de un om considerat sănătos mintal.
Tocmai de aceea, istoria acestei familii, a acestui papa, şi părinte, şi om este cu adevărat neobişnuită. Borgii au fost unul papa, Alexandru al Vl-lea, altul, Cezar, fiul, la început cardinal şi apoi duce de Romagna. Câmpul lor de acţiune a fost Italia. Pe această scenă îşi joacă ei tragedia. Imoralitatea lor a fost asimilată de unii cu legea tiraniei italiene. Fiind exercitată de un papă, ea se afla cu câteva trepte mai sus. Era mai gravă. în timp ce strălucea Renaşterea, pentru Borgii nu există noţiunea binelui, a loialităţii, a bunătăţii, a pudoarei.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Palatul Lloyd din Timişoara
Doar cine nu a fost niciodată în centrul oraşului Timişoara nu a fost impresionat de clădirea Palatului Lloyd. Dacă ai trecut măcar o singură dată prin Piaţa Victoriei, garantat ai remarcat atmosfera rafinată ce pluteşte în jurul palatului.
Palatul Lloyd este o clădire monumentală cu trei etaje, amplasată pe corso-ul Timişoarei. A fost construită în stil ecclectic cu influenţe seccesion între 1910-1912, după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. Aici a funcţionat la etajul I Bursa Agricolă, societatea Lloyd, iar la etajele II şi III erau locuinţe. La parterul clădirii se afla Café Lloyd, înainte de război Café Wien, locul de întâlnire al elitei timişorene. Din 1948, adăposteşte sediul Rectoratului Universităţii Politehnica din Timişoara, iar la parter funcţionează restaurantul Lloyd.
Din luxul de odinioară se mai păstrează astăzi porţiuni de lambriuri, oglinzi, rămăşiţe din vitralii şi câteva candelabre.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
La muli ani Eugen de Savoia, oriunde te-ai afla!
Eugen de Savoia-Carignano, sau Eugeniu de Savoia, cunoscut și ca Prințul Eugen, (n. 18 octombrie 1663, Paris – d. 21 aprilie 1736, Viena) a fost unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează în bună măsură ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar apoi poziția hegemonială a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european.
După victoria de la Petrovaradin (5 august 1716) asupra oștilor otomane, prințul Eugeniu de Savoia decide cucerirea cetății Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică. În urma unui asediu de 48 de zile, însoțit de bombardamente repetate, care au distrus în mare parte clădirile din interiorul cetății, la 12 octombrie 1716, Mehmed Pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, acceptă capitularea, iar garnizoana turcă părăsește definitiv orașul. La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia își face intrarea triumfală într-o cetate grav răvășită de violentul asediu. Garnizoana otomană se retrage în sudul Dunării, iar după 164 de ani cetatea intră din nou sub stăpânirea europenilor.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Primul oraş iluminat electric din Europa – Capitala Banatului, Timişoara
Timişoara a fost o zonă extrem de dezvoltată, în special în timpul dominaţiei ungare şi austriece. A avut conducători celebri, lideri militari, arhitecţi, scriitori, muzicieni, ingineri, inventatori, sportivi sau actori cu care timişorenii pot să se mândrească astăzi. Au fost primii în numeroase domenii: prima stradă asfaltată (1895), primul meci de fotbal din ţară (1899), prima bibliotecă publică (1815), prima fabrică de bere, primul tramvai tras de cai, primul oraş din Europa iluminat electric iar exemeplele pot continua.
„O lumină alb-gălbuie inundase instantaneu străzile din urbea de pe Bega şi colora clădirile elegant decorate cu arabescuri şi motive ale barocului târziu. Lumea rămăsese surprinsă de absenţa lampagiilor care, cu suliţa, aprindeau felinar după felinar. Dacă aveai răbdare suficientă, puteai vedea cum lumina se întindea în lungul străzilor, ca un val ce avea să spargă misterele nopţii”, scria la vremea respectivă cotidianul „Luminatorul”.
După ce mai bine de un secol iluminatul stradal s-a făcut cu seu și, mai apoi, cu gaz (o altă premieră bănățeană), în 15 decembrie 1882, primăria încheia un contract de concesionare cu Societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Companz Ltd.” pentru construirea unei uzine de producere a energiei elecrice. În octombrie 1884, începeau testele, ca pe 12 noiembrie să fie puse în funcţiune 731 de lămpi incandescente cu filament de cărbune, într-o reţea de 59 de kilometri.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Parteneri
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|