|
|
|
Fantastica istorie a familiei BORGIA
Anul 1492 şi Italia este în plină epocă renascentistă. Papa Inocenţiu al VIII-lea este pe moarte… Pe acest fond se ridică cea mai fascinantă, abilă şi ambiţioasă familie care a râvnit, vreodată, Papalitatea – familia Borgia.
În ziua de astăzi se vehiculează părerea că Alexandru şi Cezar Borgia, cei doi fii ai lui Rodrigo Borgia, papa Alexandru al VI-lea, s-au plasat în afara legilor comune oamenilor epocii. S-a spus că ei au depăşit prin actele şi viciile lor măsura decăderii morale cunoscută la sfârşitul secolului al XV-lea în Italia. Răul s-a dezlănţuit în ei ca un fel de bucurie bolnăvicioasă şi o voluptate perversă pentru imoral. Aceste aspecte cu totul deosebite i-au atras pe istorici şi, mai ales, pe scriitori. Poate de aici şi dimensiunile trăsăturilor negative atribuite acestei familii care a fost şi în realitate plină de defecte morale. Ele au fost, însă, oarecum supradimensionate de o anumită literatură. Borgii au fost figuri extraordinare. Nero ne uimeşte prin absurditatea răului pe care l-a facut, prin amestecul de ferocitate, luxură, rafinament şi ironia unui comediant lugubru.
Nu există un dezacord între viaţa lor de tirani italieni şi politica tiraniei lor. Orice violenţă a lor poate fi explicată prin nevoi politice, necesităţi valabile astăzi, contrazise mâine. O politică egoistă şi empirică asociată cu mijloace violente, sângeroase, dar cu o perfectă logică. Caligula a numit consul calul său favorit. Papa Alexandru al Vl-lea a adus multe femei uşoare în jurul tronului din Vatican, însă, n-a pus pe capul calului său de vânatoare pălaria roşie de cardinal. Aşa opinează Gebhart întru apărarea lui Alexandru al Vl-lea, însă, uită să spună că unele sunt acte ale unui dement de facto, în timp ce acţiunile sângeroase şi imorale ale papei erau făcute de un om considerat sănătos mintal.
Tocmai de aceea, istoria acestei familii, a acestui papa, şi părinte, şi om este cu adevărat neobişnuită. Borgii au fost unul papa, Alexandru al Vl-lea, altul, Cezar, fiul, la început cardinal şi apoi duce de Romagna. Câmpul lor de acţiune a fost Italia. Pe această scenă îşi joacă ei tragedia. Imoralitatea lor a fost asimilată de unii cu legea tiraniei italiene. Fiind exercitată de un papă, ea se afla cu câteva trepte mai sus. Era mai gravă. în timp ce strălucea Renaşterea, pentru Borgii nu există noţiunea binelui, a loialităţii, a bunătăţii, a pudoarei.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Palatul Lloyd din Timişoara
Doar cine nu a fost niciodată în centrul oraşului Timişoara nu a fost impresionat de clădirea Palatului Lloyd. Dacă ai trecut măcar o singură dată prin Piaţa Victoriei, garantat ai remarcat atmosfera rafinată ce pluteşte în jurul palatului.
Palatul Lloyd este o clădire monumentală cu trei etaje, amplasată pe corso-ul Timişoarei. A fost construită în stil ecclectic cu influenţe seccesion între 1910-1912, după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. Aici a funcţionat la etajul I Bursa Agricolă, societatea Lloyd, iar la etajele II şi III erau locuinţe. La parterul clădirii se afla Café Lloyd, înainte de război Café Wien, locul de întâlnire al elitei timişorene. Din 1948, adăposteşte sediul Rectoratului Universităţii Politehnica din Timişoara, iar la parter funcţionează restaurantul Lloyd.
Din luxul de odinioară se mai păstrează astăzi porţiuni de lambriuri, oglinzi, rămăşiţe din vitralii şi câteva candelabre.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
La muli ani Eugen de Savoia, oriunde te-ai afla!
Eugen de Savoia-Carignano, sau Eugeniu de Savoia, cunoscut și ca Prințul Eugen, (n. 18 octombrie 1663, Paris – d. 21 aprilie 1736, Viena) a fost unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează în bună măsură ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar apoi poziția hegemonială a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european.
După victoria de la Petrovaradin (5 august 1716) asupra oștilor otomane, prințul Eugeniu de Savoia decide cucerirea cetății Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică. În urma unui asediu de 48 de zile, însoțit de bombardamente repetate, care au distrus în mare parte clădirile din interiorul cetății, la 12 octombrie 1716, Mehmed Pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, acceptă capitularea, iar garnizoana turcă părăsește definitiv orașul. La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia își face intrarea triumfală într-o cetate grav răvășită de violentul asediu. Garnizoana otomană se retrage în sudul Dunării, iar după 164 de ani cetatea intră din nou sub stăpânirea europenilor.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Primul oraş iluminat electric din Europa – Capitala Banatului, Timişoara
Timişoara a fost o zonă extrem de dezvoltată, în special în timpul dominaţiei ungare şi austriece. A avut conducători celebri, lideri militari, arhitecţi, scriitori, muzicieni, ingineri, inventatori, sportivi sau actori cu care timişorenii pot să se mândrească astăzi. Au fost primii în numeroase domenii: prima stradă asfaltată (1895), primul meci de fotbal din ţară (1899), prima bibliotecă publică (1815), prima fabrică de bere, primul tramvai tras de cai, primul oraş din Europa iluminat electric iar exemeplele pot continua.
„O lumină alb-gălbuie inundase instantaneu străzile din urbea de pe Bega şi colora clădirile elegant decorate cu arabescuri şi motive ale barocului târziu. Lumea rămăsese surprinsă de absenţa lampagiilor care, cu suliţa, aprindeau felinar după felinar. Dacă aveai răbdare suficientă, puteai vedea cum lumina se întindea în lungul străzilor, ca un val ce avea să spargă misterele nopţii”, scria la vremea respectivă cotidianul „Luminatorul”.
După ce mai bine de un secol iluminatul stradal s-a făcut cu seu și, mai apoi, cu gaz (o altă premieră bănățeană), în 15 decembrie 1882, primăria încheia un contract de concesionare cu Societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Companz Ltd.” pentru construirea unei uzine de producere a energiei elecrice. În octombrie 1884, începeau testele, ca pe 12 noiembrie să fie puse în funcţiune 731 de lămpi incandescente cu filament de cărbune, într-o reţea de 59 de kilometri.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Piaţa Unirii din Timişoara
Piaţa Unirii, situată în centrul municipiului Timişoara, în vechea cetate a oraşului, este cea mai veche piaţă din Timişoara şi este numită astfel în cinstea trupelor române care au intrat în Timişoara la 3 august 1919 şi au instaurat administraţia românească, definitivând astfel unirea Banatului cu România. Această dată a devenit şi ziua oficială a oraşului.
Iniţial, s-a numit numea Piaţa Losonczy după numele comitelul Stefan Losonczy, ucis de turci la 1552 (când cetatea a fost cucerită de turci). Configuraţia actuală a pieţei s-a conturat după 1717, când armatele austriece au cucerit cetatea din mâna turcilor. Pentru mult timp a servit drept piaţă comercială.
Din punct de vedere al arhitecturii, piaţa este un excelent exemplu de stil baroc. Dominantă este clădirea domului romano-catolic, care datează încă din 1736. Din acest motiv i se mai zice şi „Piaţa Domului”. În centrul ei se găseşte Monumentul Sfintei Treimi. Alte clădiri semnificative sunt Palatul Baroc (care adăposteşte Muzeul de Artă) şi ansamblul de clădiri ale episcopiei sârbeşti: sediul episcopiei, biserica episcopală sârbă şi palatul comunităţii sârbeşti.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Piaţa Libertăţii din Timişoara
Cine nu cunoaşte Piaţa Libertăţii din Timişoara, dar totodată câţi dintre noi ştim care a fost perioada de glorie a ei?
Piaţa Prinţului Eugen de Savoya a fost ridicată spre mijlocul secolului al XVIII-lea. O perioadă a fost cunoscută şi recunoscută drept Piaţa Armelor, Piaţa Militară sau Piaţa Paradelor. A primit numele de Piaţa Libertăţii în anul 1848, odată cu izbucnirea revoluţiei maghiare, dar după ce armata austriacă a recucerit oraşul piaţa a revenit la numele de Piaţa Prinţului Eugen de Savoya. Cea mai veche clădire din această zonă este considerată Generalatul Nou, din 1730. Nu trebuie uitate, însă, nici Comandamentul Militar şi Cazinoul Militar. Acesta din urmă a rămas celebru pentru fastuoasele petreceri date pe vremuri de ofiţeri. „În Piaţa Libertăţii, unde este acum blocul pe colţ, conform unor înscrieri, se află Biserica Franciscană, prin intermediul căreia a fost îngropată prima iubire a lui Ludwig van Beethoven, Janette D’Honrath, în cimitirul din Calea Lipovei”, precizează istoricul Ioan Haţegan.
Primăria Veche a fost ridicată după planurile unui italian din Timişoara, pe locul băii publice otomane, iar în prezent, din vechea baie a mai rămas doar o inscripţie în partea dreaptă a intrării în clădire. În mijlocul pieţei se ridica statuia barocă a Sfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Nepomuk, monument realizat la Viena în anii 1750. Monumentul o înfăţişeaza pe Sfânta Fecioară binecuvântându-l pe Ioan Nepomuk, protectorul catolicilor. Respectând tradiţia catolică a Sfintei Treimi, realizatorii au executat, pe lângă cele două personaje biblice, alţi trei sfinţi. Casa cu Atlanti, un alt monument istoric timişorean a fost zestrea negustorului aromân Macri pentru fiica sa. Dacă ne uităm la acest obiectiv, se pot remarca cele doua coloane turceşti îngropate ritual, semn că stăpânirea turcească era şi ea îngropată odată cu recucerirea oraşului de austrieci.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Să vorbim despre condimente!
Condimentele fac parte nu doar din viaţa noastră cotidiană; ele sunt ingredientul important atunci când vrem să conferim unui moment „ultima nuanţă”, în timp ce oaspeţii aşteaptă deja cu nerabdare următorul pas. Aproape că nu există zi în care degetele noastre sau cerul gurii să nu vină în contact cu multitudinea de condimente care ajung în bucătăria noastră din cele
mai îndepărtate şi exotice părţi ale lumii.
Ce sunt condimentele? Întrebarea poate părea inutilă, dar răspunsul nu e simplu. Că piperul şi cardamomul sunt condimente ştie oricine; ce facem, însă, cu usturoiul, ceapa sau pasta de tomate? Şi unde e limita dintre condimente şi conservanţi?.. Sarea şi zahărul pot face parte din ambele categorii. În plus, există puncte de intersecţie şi între condimente şi medicamente şi droguri… A început, oare, omul să adauge cuişoare în bucate pentru ca să-i dea mâncării un gust mai bun sau pentru că unele condimente (ghimbirul şi cardamomul, bunăoară) aveau reputaţia că dezlănţuie energiile sexuale?
Să nu uităm că şi în multe dintre băuturi sunt prezente condimentele: ienupăr în gin, ginger şi pelin în vinurile de tip vermut, hameiul în bere, anasonul în celebrul absint. Astfel, putem să afirmăm că nu există popor care să nu fi avut, din veacuri, cunoştinţă despre condimente şi că acestea au fost o componentă a culturii umane în evoluţia ei. Vă propunem să devoalăm drumul şi locul condimentelor în istoria universală.
La fel cum condimentele fac parte din viata noastra cotidiană, tot aşa şi SAVOART – SARBATOAREA BUNULUI GUST încearcă să ne apropie întotdeauna de momentele „picante” şi, în acelaşi timp, „gustoase” din viata noastră.
Text de Mira Tănase pentru Savoart Sărbătoarea Bunului Gust
Greseli care au facut viata mai frumoasa. Bacteriile din lapte (partea a doua)
Mucegaiul si excrementele – iata doua imagini pe care, majoritatea dintre noi nu am dori sa le asociem nici cu mancarea cea mai proasta, cu atat mai putin cu delicatesele. Cu toate acestea, reorganizarea argheziana a valorilor estetice prin magistralul „din bube, mucegaiuri si noroi iscat-am frumuseti si preturi noi” se regaseste cu valabilitate si in arta culinara.
Branza este un produs cu o origine care invoca nevoia intoarcerii la cultul „uratului” pentru obtinerea perfectiunii. Cea mai sanatoasa metoda de obtinere a branzeturilor este inchegarea laptelui cu enzime de pe stomacul viteilor.
Mai mult decat atat, unele dintre cele mai apreciale branzeturi din lume sunt branzeturile cu mucegai. Nu este o greseala de productie, ci un sinuos proces de… mucegaire controlata. Produsul final este o imbinare perfecta de arome si gusturi care fac deliciul cunoscatorilor, dar si al curiosilor.
Cu astfel de provocari incitante si delicioase va asteptam si la urmatoarea editie a „Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust”, in frumoasa perioada 15-18 iunie, la „No Name”, Timisoara.
Martisorul – talismanul aducator de noroc, bucurie si sanatate
Una dintre cele mai cunoscute melodii ale lui Nicu Alifantis fredoneaza o „ploaie in luna lui Marte”. Este vorba despre luna care poarta numele zeului agriculturii, al fortelor naturii si al primaverii. Prima zi a lui martie marca, la romani, sarbatoarea„Matronalia” care il celebra pe Marte si puterile lui, dar si inceputul noului an la romani.
Probabil ca, in traditia romaneasca, martisorul s-a integrat din perioada acestor sarbatori. Prima mentionare oficiala a martisorului pe teritoriul romanesc este facuta in urma cu doua secole. La origini, martisorul era de fapt un talisman facut dintr- o moneda de argint sau de aur care se agata de gatul copiilor cu un fir de ata alb sau rosu, ori cu un fir care combina cele doua culori. Moneda simboliza soarele, lumina si caldura acestuia, avand menirea sa pastreze sanatatea si voiosia copilului.
In timp, traditiile au suferit transformari, martisorul trecand la forme si simboluri din ce in ce mai complexe si mai originale. Cu toate acestea, ceva a ramas aproape neschimbat, inca de pe vremea dacilor. Este vorba despre firul de martisor. Dacii aveau o combinatie de alb cu negru, simbolizand binele si raul, dar si povestea Babei Dochia care i-a daruit nurorii sale lana neagra. Mai tarziu, firul negru a fost inlocuit de fir rosu, ca metafora a sangelui ramas in urma raului, infrant de binele alb.
Asadar, indiferent de forma pe care o preferati la martisoare, amintiti-va sa purtati firul de martisor, ca simbol al fortei binelui!
Astazi, de 1 martie, AuroMedia, organizatorul Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust va doreste o prima zi de Martie insorita!
Cu… sau fara cravata? Casual Friday
Asa cum v-am promis, vom vorbi astazi despre cravata. Ne vom opri, de aceasta data, asupra situatiilor si simbolisticii lipsei acesteia din vestimentatia masculina. Etosul contemporan permite abateri de la regulile etichetei. Cu toate acestea, inainte de a face o alegere in acest sens, trebuie sa ne asiguram ca facem parte din acea categorie aparte de oameni care isi permite acest lucru, spre a nu intra in derizoriu.
Un ordin contemporan al barbatilor care isi permit micul lux al renuntarii la cravata este acela al cadrelor universitare. Dupa conceptul american si canadian de „casual friday”, cadrelor didactice de la universitati de prestigiu li se permite sa vina fara cravata in zilele de vineri. Acest concept dateaza de prin anii ’90, iar astazi s-a extins pe mai multe ramuri ale activitatilor oficiale.
Astfel, codul tinutei de vineri apare, la unele companii, ca o tinuta casual, unii angajati avand permisiunea sa poarte chiar jeans la serviciu. Acest obicei a aparut ca o nevoie de a stimula in oameni sentimentul ca lucrurile trebuie rezolvate complet si repede, spre a se bucura linistiti de weekend. Mai mult, dupa stresul intregii saptamani de lucru, o astfel de tinuta relaxata ajuta la detensionarea atmosferei, cel putin la nivel vizual.
Despre alte ipostaze in care barbatii isi permit sa renunte la cravata, vom vorbi in articolele urmatoare. Pana atunci, SAVOART – SARBATOAREA BUNULUI GUST va ureaza un inceput de weekend cat mai relaxat!
Parteneri
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|