|
|
|
Fantastica istorie a familiei BORGIA
Anul 1492 şi Italia este în plină epocă renascentistă. Papa Inocenţiu al VIII-lea este pe moarte… Pe acest fond se ridică cea mai fascinantă, abilă şi ambiţioasă familie care a râvnit, vreodată, Papalitatea – familia Borgia.
În ziua de astăzi se vehiculează părerea că Alexandru şi Cezar Borgia, cei doi fii ai lui Rodrigo Borgia, papa Alexandru al VI-lea, s-au plasat în afara legilor comune oamenilor epocii. S-a spus că ei au depăşit prin actele şi viciile lor măsura decăderii morale cunoscută la sfârşitul secolului al XV-lea în Italia. Răul s-a dezlănţuit în ei ca un fel de bucurie bolnăvicioasă şi o voluptate perversă pentru imoral. Aceste aspecte cu totul deosebite i-au atras pe istorici şi, mai ales, pe scriitori. Poate de aici şi dimensiunile trăsăturilor negative atribuite acestei familii care a fost şi în realitate plină de defecte morale. Ele au fost, însă, oarecum supradimensionate de o anumită literatură. Borgii au fost figuri extraordinare. Nero ne uimeşte prin absurditatea răului pe care l-a facut, prin amestecul de ferocitate, luxură, rafinament şi ironia unui comediant lugubru.
Nu există un dezacord între viaţa lor de tirani italieni şi politica tiraniei lor. Orice violenţă a lor poate fi explicată prin nevoi politice, necesităţi valabile astăzi, contrazise mâine. O politică egoistă şi empirică asociată cu mijloace violente, sângeroase, dar cu o perfectă logică. Caligula a numit consul calul său favorit. Papa Alexandru al Vl-lea a adus multe femei uşoare în jurul tronului din Vatican, însă, n-a pus pe capul calului său de vânatoare pălaria roşie de cardinal. Aşa opinează Gebhart întru apărarea lui Alexandru al Vl-lea, însă, uită să spună că unele sunt acte ale unui dement de facto, în timp ce acţiunile sângeroase şi imorale ale papei erau făcute de un om considerat sănătos mintal.
Tocmai de aceea, istoria acestei familii, a acestui papa, şi părinte, şi om este cu adevărat neobişnuită. Borgii au fost unul papa, Alexandru al Vl-lea, altul, Cezar, fiul, la început cardinal şi apoi duce de Romagna. Câmpul lor de acţiune a fost Italia. Pe această scenă îşi joacă ei tragedia. Imoralitatea lor a fost asimilată de unii cu legea tiraniei italiene. Fiind exercitată de un papă, ea se afla cu câteva trepte mai sus. Era mai gravă. în timp ce strălucea Renaşterea, pentru Borgii nu există noţiunea binelui, a loialităţii, a bunătăţii, a pudoarei.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Palatul Lloyd din Timişoara
Doar cine nu a fost niciodată în centrul oraşului Timişoara nu a fost impresionat de clădirea Palatului Lloyd. Dacă ai trecut măcar o singură dată prin Piaţa Victoriei, garantat ai remarcat atmosfera rafinată ce pluteşte în jurul palatului.
Palatul Lloyd este o clădire monumentală cu trei etaje, amplasată pe corso-ul Timişoarei. A fost construită în stil ecclectic cu influenţe seccesion între 1910-1912, după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. Aici a funcţionat la etajul I Bursa Agricolă, societatea Lloyd, iar la etajele II şi III erau locuinţe. La parterul clădirii se afla Café Lloyd, înainte de război Café Wien, locul de întâlnire al elitei timişorene. Din 1948, adăposteşte sediul Rectoratului Universităţii Politehnica din Timişoara, iar la parter funcţionează restaurantul Lloyd.
Din luxul de odinioară se mai păstrează astăzi porţiuni de lambriuri, oglinzi, rămăşiţe din vitralii şi câteva candelabre.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
La muli ani Eugen de Savoia, oriunde te-ai afla!
Eugen de Savoia-Carignano, sau Eugeniu de Savoia, cunoscut și ca Prințul Eugen, (n. 18 octombrie 1663, Paris – d. 21 aprilie 1736, Viena) a fost unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează în bună măsură ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar apoi poziția hegemonială a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european.
După victoria de la Petrovaradin (5 august 1716) asupra oștilor otomane, prințul Eugeniu de Savoia decide cucerirea cetății Timișoara, pentru a pune stăpânire pe această importantă poziție strategică. În urma unui asediu de 48 de zile, însoțit de bombardamente repetate, care au distrus în mare parte clădirile din interiorul cetății, la 12 octombrie 1716, Mehmed Pașa, ultimul comandant otoman al Timișoarei, acceptă capitularea, iar garnizoana turcă părăsește definitiv orașul. La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoia își face intrarea triumfală într-o cetate grav răvășită de violentul asediu. Garnizoana otomană se retrage în sudul Dunării, iar după 164 de ani cetatea intră din nou sub stăpânirea europenilor.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Primul oraş iluminat electric din Europa – Capitala Banatului, Timişoara
Timişoara a fost o zonă extrem de dezvoltată, în special în timpul dominaţiei ungare şi austriece. A avut conducători celebri, lideri militari, arhitecţi, scriitori, muzicieni, ingineri, inventatori, sportivi sau actori cu care timişorenii pot să se mândrească astăzi. Au fost primii în numeroase domenii: prima stradă asfaltată (1895), primul meci de fotbal din ţară (1899), prima bibliotecă publică (1815), prima fabrică de bere, primul tramvai tras de cai, primul oraş din Europa iluminat electric iar exemeplele pot continua.
„O lumină alb-gălbuie inundase instantaneu străzile din urbea de pe Bega şi colora clădirile elegant decorate cu arabescuri şi motive ale barocului târziu. Lumea rămăsese surprinsă de absenţa lampagiilor care, cu suliţa, aprindeau felinar după felinar. Dacă aveai răbdare suficientă, puteai vedea cum lumina se întindea în lungul străzilor, ca un val ce avea să spargă misterele nopţii”, scria la vremea respectivă cotidianul „Luminatorul”.
După ce mai bine de un secol iluminatul stradal s-a făcut cu seu și, mai apoi, cu gaz (o altă premieră bănățeană), în 15 decembrie 1882, primăria încheia un contract de concesionare cu Societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Companz Ltd.” pentru construirea unei uzine de producere a energiei elecrice. În octombrie 1884, începeau testele, ca pe 12 noiembrie să fie puse în funcţiune 731 de lămpi incandescente cu filament de cărbune, într-o reţea de 59 de kilometri.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Piaţa Unirii din Timişoara
Piaţa Unirii, situată în centrul municipiului Timişoara, în vechea cetate a oraşului, este cea mai veche piaţă din Timişoara şi este numită astfel în cinstea trupelor române care au intrat în Timişoara la 3 august 1919 şi au instaurat administraţia românească, definitivând astfel unirea Banatului cu România. Această dată a devenit şi ziua oficială a oraşului.
Iniţial, s-a numit numea Piaţa Losonczy după numele comitelul Stefan Losonczy, ucis de turci la 1552 (când cetatea a fost cucerită de turci). Configuraţia actuală a pieţei s-a conturat după 1717, când armatele austriece au cucerit cetatea din mâna turcilor. Pentru mult timp a servit drept piaţă comercială.
Din punct de vedere al arhitecturii, piaţa este un excelent exemplu de stil baroc. Dominantă este clădirea domului romano-catolic, care datează încă din 1736. Din acest motiv i se mai zice şi „Piaţa Domului”. În centrul ei se găseşte Monumentul Sfintei Treimi. Alte clădiri semnificative sunt Palatul Baroc (care adăposteşte Muzeul de Artă) şi ansamblul de clădiri ale episcopiei sârbeşti: sediul episcopiei, biserica episcopală sârbă şi palatul comunităţii sârbeşti.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Piaţa Libertăţii din Timişoara
Cine nu cunoaşte Piaţa Libertăţii din Timişoara, dar totodată câţi dintre noi ştim care a fost perioada de glorie a ei?
Piaţa Prinţului Eugen de Savoya a fost ridicată spre mijlocul secolului al XVIII-lea. O perioadă a fost cunoscută şi recunoscută drept Piaţa Armelor, Piaţa Militară sau Piaţa Paradelor. A primit numele de Piaţa Libertăţii în anul 1848, odată cu izbucnirea revoluţiei maghiare, dar după ce armata austriacă a recucerit oraşul piaţa a revenit la numele de Piaţa Prinţului Eugen de Savoya. Cea mai veche clădire din această zonă este considerată Generalatul Nou, din 1730. Nu trebuie uitate, însă, nici Comandamentul Militar şi Cazinoul Militar. Acesta din urmă a rămas celebru pentru fastuoasele petreceri date pe vremuri de ofiţeri. „În Piaţa Libertăţii, unde este acum blocul pe colţ, conform unor înscrieri, se află Biserica Franciscană, prin intermediul căreia a fost îngropată prima iubire a lui Ludwig van Beethoven, Janette D’Honrath, în cimitirul din Calea Lipovei”, precizează istoricul Ioan Haţegan.
Primăria Veche a fost ridicată după planurile unui italian din Timişoara, pe locul băii publice otomane, iar în prezent, din vechea baie a mai rămas doar o inscripţie în partea dreaptă a intrării în clădire. În mijlocul pieţei se ridica statuia barocă a Sfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Nepomuk, monument realizat la Viena în anii 1750. Monumentul o înfăţişeaza pe Sfânta Fecioară binecuvântându-l pe Ioan Nepomuk, protectorul catolicilor. Respectând tradiţia catolică a Sfintei Treimi, realizatorii au executat, pe lângă cele două personaje biblice, alţi trei sfinţi. Casa cu Atlanti, un alt monument istoric timişorean a fost zestrea negustorului aromân Macri pentru fiica sa. Dacă ne uităm la acest obiectiv, se pot remarca cele doua coloane turceşti îngropate ritual, semn că stăpânirea turcească era şi ea îngropată odată cu recucerirea oraşului de austrieci.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Eu pot trăi fără îndulcitori
Puţini pot trăi fără îndulcitori. Cafeaua trebuie să fie dulce pentru a o savura, ceaiul la fel, prăjiturile nu ar mai exista fără gustul dulce, „vicios” de care nu ne putem descotorosi şi chiar unele tipuri de mâncăruri utilizează în compoziţia lor faimoasele „dulcegării”. Dulcele este parte integrantă a vieţii noastre, face parte din rutina noastră, din nevoile pe care le avem şi, uneori, îl folosim ca alinare chiar şi în trăirile pe care le experimentăm. Parcă niciodată nu poţi refuza „ceva dulce”.
Zahărul este principalul îndulcitor pe care îl folosim în alimentaţia noastră. Auzi în stânga şi în dreapta cât de nociv e, dar parcă pe o ureche îţi intră şi pe alta îţi iese. Nu contează, însă, că e miere, zahăr, sau zaharină, toate au acelaşi efect. Va trebui să ne asigurăm că ştim câte ceva despre toate variantele «dulci» ca să putem şti ce alegem.
Zaharina – nu, mulţumesc!
Când spunem „zaharină” putem adăuga lângă şi îndulcitori înrudiţi cum ar fi aspartam, sorbitol, xilitol, manitol, sucraloză, maltitol etc, adica E-uri. Şi cred că nu mai au nevoie de nici un comentariu. Numai după numele lor putem interpreta că e vorba de produse chimice, prelucrate.
Ni s-a tot indus ideea de a folosi zaharina, în locul zahărului, spre beneficiul siluetei. Poate da rezultate doar la suprafaţă, din punct de vedere al fizicului, dar cu sănătatea ce facem? Aceasta nu este întotdeauna atât de vizibilă. Sacrificăm orice pentru silueta noastră?
Se spune că îndulcitorii artificiali sunt acele substanţe chimice care oferă preparatelor şi băuturilor acel gust dulce, similar cu acela al zahărului, dar cu mai puţine calorii decât acesta. Aceştia au un gust mult mai dulce decât al zahărului obişnuit şi de aceea sunt utilizaţi în cantităţi mai mici.
De unde vine şi cât timp i-a trebuit zahărului să ajungă pe mesele noastre, vom afla în articolele următoare atunci când vom vorbi şi despre miere. Despre variatele produse ale dulcelui interzis vă invităm să aflaţi mai multe, degustând, în cadrul următoarei ediţii a Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust, delicioase preparate.
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Relaxare si desfatare. Paradisul de acasa
Locuinta este un areal in care omul se simte cel mai in siguranta, permitandu-si luxuri pe care societatea, altfel, i le refuza. Iata de ce, acest loc sacru al individului trebuie tratat cu cea mai mare consideratie.
Este, pe undeva, de bun-simt si de bun-gust sa transformam locuinta noastra potrivit personalitatii noastre si nevoilor profund spirituale. Iar una dintre principalele nevoi ale omului, atunci cand ajunge acasa, este relaxarea.
Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust va propune astazi cateva elemente de eleganta si, in acelasi timp, de relaxare, pentru un camin de poveste.
Nu intamplator, Paradisul este vazut mereu ca o gradina! Unul dintre cele mai la indemana elemente ce pot innobila o locuinta este reprezentat de universul inmiresmat si plin de culoare al florilor.
Sa ne amintim intotdeauna ca un buchet de flori de camp reimprospateaza atmosfera camerei de zi. Ideal ar fi sa avem mai multe buchete, aranjate simetric cu aceleasi tipuri de flori, pentru a nu incarca printr-o diversitate prea mare. Daca avem mai multe buchete de flori diferite, este indicat sa le desfacem si sa cream alte buchete, asociind florile in asa fel incat sa obtinem manunchiuri asemanatoare. Cu cat mai multe buchete, cu atat mai bine!
O alternativa la vazele cu flori sunt ghivecele cu orhidee. Crenguta bogata in flori nu necesita ingrijiri deosebite si va atrage atentia intr-un mod placut oricarui vizitator. Regula de baza se pastreaza si aici – cu cat mai multe ghivece cu orhidee, cu atat mai paradisiaca privelistea!
Un alt mod de relaxare, de data aceasta in afara locuintei, este participarea la concertele live, expozitiile de pictura si fotografie, degustarile de vinuri si alte delicatese culturale sau culinare. Pentru aceasta va asteptam cu drag alaturi de noi la urmatoarea editie a Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, in 15, 16, 17 iunie, la No Name, in Timisoara!
Locul de onoare
Societatea inseamna, dincolo de intalnirile si dialogurile de fiecare zi, respectarea tacita a unui statut. Chiar in cazul spiritelor libertine, este bine sa se tina seama de cateva elemente de bun-gust ce lucreaza exclusiv in avantajul celui care le pune in aplicare.Unul dintre elementele sine qua non ale societatii contemporane este automobilul. Fiecare dintre noi am fost, cel putin ocazional, pasageri. Cand nu detinem noi insine calitatea de sofer, se impune sa cunoastem si sa aplicam cateva reguli comportamentale menite sa evite discutiile despre locul preferat de unii sau de altii in masina.
Una dintre greselile cel mai des intalnite este aceea de a prefera locul din dreapta soferului. La romani, mai ales, este chiar un moft – unele persoane insista sa ocupe acest loc, avand convingerea ca este cel mai confortabil si, mai ales, cel mai „important”. Observati cum, pe locul din dreapta soferului, fratii obisnuiesc sa isi aseze surorile, mamele, sotiile. Exista chiar situatii in care unii parinti isi aseaza copiii pe scaunul din fata: o alegere pe cat de gresita, pe atat de periculoasa!
Ca sa evitam astfel de situatii total nerecomandate, va propunem sa ne amintim impreuna regulile ocuparii locurilor in masina. Locul de onoare, daca vreti, in orice atumobil clasic, este intr-adevar pe partea dreapta, dar in spate, pe diagonala cu locul soferului. Acest loc va fi intotdeauna ocupat de femeie! Daca sunt mai multe femei printre pasageri, ordinea este data de rang sau, dupa caz, de varsta – cea mai in varsta sau cu un rang mai inalt va ocupa locul din partea dreapta, spate. In cazul in care masina are patru pasageri, ultimul pasager ca importanta sau statut va ocupa locul din dreapta, fata. De obicei, acest loc trebuie sa ramana gol, in cazul in care nu exista un al doilea sofer caruia i-a fost rezervat.
Se impune sa ne amintim intotdeauna care este locul nostru. Iata de ce, Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, va invita sa va ocupati locurile in public la urmatoarea editie, din 15, 16 si 17 iunie, in incinta No Name Timisoara! Pe curand!
Mari oameni si iubiri pe masura. Principele Rudolph si Maria Vetsera (partea intai)
Indepartat de tata si apasat de indatoriri pe care nu le dorea, Rudolph, printul mostenitor al imperiului Austro-Ungar, se izola tot mai mult de viata de curte, din nevoia de a-si gasi echilibrul sufletesc. Se simtise tradat de tata prin impunerea unei casatorii din interese de stat.
Franz Iosif, simtind sensibilitatea fiului sau, avea sa il trateze cu si mai mare dispret. Rudolph se va refugia in muntii Gurghiului din Romania, in partide interminabile de vanatoare care durau saptamani intregi.
La un moment dat, sufletul printului, ranit de lipsa dragostei, gaseste alinare in prezenta uneia dintre cele mai frumoase femei de la curte. Maria Vetsera era fiica de numai optsprezece ani a unei familii nobiliare parvenite. Inocenta o face sa isi piarda inima dupa nefericitul print care vede in ea propria salvare.
A fost Maria Vetsera salvarea celui care trebuia sa fie printul mostenitor al unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii?
Raspunsul la aceasta intrebare il vom afla in articolele urmatoare.
La editia viitoare a Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust diversitatea expresiilor sensibilitatii umane intentioneaza sa ne ridice sufletul cu o treapta mai sus, salvandu-l intr-o maniera plina de finete si savoare.
Parteneri
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|