|
|
|
Portretul lui Dorian Gray – mit sau realitate?
Un om care ajunge să se privească prea mult pe sine, ajunge să nu mai ştie care îi e chipul şi care îi e masca. Iar atunci când ideea sa are la bază povestea unui scriitor de top, rezultatul depăşeşte cu mult imaginaţia publicului.
Cum ar fi daca am putea opri timpul în loc, fix în momentul cheie al existenţei noastre? Atunci când suntem cei mai frumoşi, cei mai apreciaţi, cei mai talentaţi? Şi cum ar fi dacă i-am vedea pe restul cum îmbătrânesc, cum îşi schimbă opiniile şi stilul de viaţă, iar noi am rămâne la fel ca acum câţiva ani? Şi dacă ne-am face un tablou al sufletului nostru şi l-am ascunde departe de văzul lumii cum s-ar schimba el?
Povestea tânărului Dorian Grey este cam aşa:
„Un tânăr inocent şi credul, cu o frumuseţe rară în Londra epocii victoriene, ajunge să fie distrat de tot felul de prieteni şi circumstanţe. Ajunge să se iubescă pe sine. Să păstreaze frumuseţea exterioară prin intremediul unui tablou misterios. Un pictor şi un petrecăreţ excentric fac din viaţa liniştită a tânărului una plină de acţiune.
Sedus de propria imagine din pictură, Dorian mărturiseşte în faţa amicilor săi că şi-ar vinde şi sufletul numai să rămână toată viaţa frumos şi tânăr exact ca în tablou. Cu trecerea timpului, Dorian se implică în numeroase aventuri scandaloase iar portretul începe să îmbătrânească şi să se schimbe, arătând tuturor hidoşenia sufletului său, chiar dacă chipul lui rămâne la fel de tânăr şi de frumos. Forţat să părăsească oraşul din cauza faptelor sale, se reintoarce după 25 de ani de absenţă arătând la fel de proaspăt ca atunci când a plecat, dar tabloul monstruos încuiat în pod îi trădează adevarata vârstă şi conştiinţa… de aici se declanşează o luptă apringă între el şi toţi cei care vor să îl demaşte. Întâlnind dragostea, este înfrânt de propria-I neputinţă…şi totul se termina pe un fond de tristeţe”.
Aţi citit cartea sau aţi văzut filmul? Ce părere aveti despre un astfel de personaj?
Text de Mira Tănase pentru Savoart – Sărbătoarea Bunului Gust
Diamantele de nisip
Continuam astazi calatoria prin lumea legendara a cristalelor. Stralucirea, transparenta, dar si sunetul curat, in ecourile inalte si blande ale noii sticle flintate aveau sa cucereasca inimile oamenilor. Cererea pentru cristal a devenit atat de mare in Anglia, iar numarul fabricantilor a crescut in asa masura, incat statul si-a permis promulgarea unei legi care sa taxeze noua sticla ca pe un produs de lux. Producatorii s-au vazut, astfel, nevoiti sa isi mute fabricile in Irlanda, unde nu existau aceste accize pentru cristal.
Pe continent a fost repede preluata reteta pentru noua bijuterie a sticlei. Intre casele producatoare de cristal, reputatia unora transcende timpul si, prin aceasta, istoria. Unele ajung cele mai importante nume in domeniu chiar si pentru contemporaneitate.
Cristalul este un material care, lucrat cu atentie, imita in mod fidel cele mai scumpe pietre pretioase. O casa austriaca de productie de cristal a cucerit intreaga lume prin bijuterii create cu maiestrie din acest material delicat si cuceritor. Numele ei sta pe buzele tuturor doamnelor, mari iubitoare ale irizarilor cristaline: Swarovski. Pietrele cu acest nume nu sunt altceva decat imitatii de diamante care, prin accesibilitate si diversitate, sunt folosite in industria modei, a bijuteriilor, dar si a amenajarilor interioare.
SAVOART va doreste o zi in care stralucirea sa aiba irizari de curcubeu!
Sarutul dintre sticla si plumb
Chiar daca sticla se regaseste in majoritatea locuintelor noastre, intotdeauna maestrii sticlari au cautat sa o aduca intr-o stare cat mai buna din punct de vedere al transparentei, al rezistentei si al irizarii. Pentru aceasta au fost facute nenumarate experimente de amalgamare a nisipului pentru sticla, in topire cu alte materiale.Sticlari din lumea intreaga au adaugat, pe rand, in compozitia sticlei materiale dintre cele mai neasteptate – de la diverse tipuri de nisip, pana la materiale grele si metale.
In urma acestor incercari repetate de a atinge perfectiunea, George Ravenscroft este cel care a observat ca, prin adaugarea plumbului in nisip si amestecarea acestora prin topire, se obtine o sticla speciala, ale carei calitati depasesc mult caracteristicile sticlei clasice. Aceasta descoperire se intampla in anul 1673, in Anglia. Din cauza noului element adaugat, Ravenscroft si-a denumit produsul „sticla flintata”, ceea ce, mai tarziu, noi aveam sa cunoastem sub denumirea de „cristal”.
In articolele urmatoare vom afla impreuna cum a fost primit cristalul de catre oamenii timpului si vom descoperi alte secrete din aceasta lume a limpezimilor solide. Pana atunci, va dorim o zi plina de minunatii!
Manusile – un accesoriu care i-a cucerit si pe marii cuceritori
Asa cum v-am promis, vorbim astazi despre unul dintre cele mai elegante accesorii ale unei tinute – manusile. Acestea au facut parte din imagine mai bine de trei milenii, dar utilizarea lor era una strict utilitara sau de confort. Abia pe la sfarsitul secolului al XVI-lea, regina Elisabeta I a Angliei a comandat perechi de manusi lungi pana la cot, pentru a-si completa tinutele – acesta constituie punctul culminant pentru evolutia si adoptia manusilor in moda.Un secol mai tarziu, autoproclamatul imparat Napoleon I se indragosteste de aceste accesoriu vestimentar. Obisnuind sa poarte manusi in orice ocazii, Bonaparte a strans in garderoba proprie nu mai putin de doua sute patruzeci de perechi de manusi – un numar considerabil cu atat mai mult cu cat, la acea vreme, manusile erau un accesoriu costisitor. Bineinteles, sotia conducatorului, Josephine, nutrea aceeasi sensibilitate pentru finul accesoriu. Ea a dezvoltat aspectul manusilor, comandand perechi mai lungi, care sa depaseasca umarul.
Chiar daca, in restrictiva perioada victoriana, manusile si-au mai pierdut din voga pe masura ce lungimea manecilor a crescut dramatic, ele au revenit in moda la inceputul anilor ’90. Cele mai elegante dintre aceste accesorii ale romantismului si elegantei sunt manusile de opera. Acestea au o lungime ce poate depasi chiar linia umarului, purtandu-se incretite intr-o maniera versatila, pe intregul brat.
Asadar, data viitoare cand ne vom face aparitia la un eveniment, sa ne amintim ca manusile de opera ne vor completa si ne vor complimenta imaginea intr-o maniera greu de egalat. AuroMedia, organizatorul Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, va doreste o zi plina de eleganta!
Bulele buclucase ale sampaniei
Asa cum v-am promis, vom afla astazi mai multe dintre secretele sampaniei. Denumirea celei mai pure sampanii a lumii este preluata de la cel care a descoperit-o dintr-o greseala: calugarul benedictin Dom Pérignon. Acesta era chelarul manastirii. Legenda spune ca, pentru a obtine un vin exceptional, calugarul a incercat sa puna inca o data la fermentat vinul obtinut deja printr-o fermentatie clasica. Pivnicierul credea ca, astfel, va obtine un vin mai fin si mai gustos, sperand intr-un adevarat elexir divin. Ceea ce s-a intamplat, insa, avea sa scrie istoria vinurilor de lux.La cea de-a doua fermentatie, vinurile, in loc sa se linisteasca mai mult, asa cum preconizase calugarul, au inceput sa incorporeze dioxidul de carbon rezultat in urma fermentatiei. Cum, la vremea aceea, existau doar vinuri linistite, atunci cand Dom Pérignon a coborat intr-o dimineata in pivnita, a fost stupefiat sa constate ca o parte din sticle au explodat.
Cand a gustat din continutul sticlelor ramase, dezamagirea lui a fost si mai mare – era un vin acidulat, cum nu mai gustase nimeni pana atunci. De atunci pana in 1715, cand a parasit aceasta lume, Dom Pérignon s-a straduit toata viata sa obtina, totusi, un vin linistit prin a doua fermentie. Eforturile sale au fost, insa, inutile. Nu stim ce s-ar fi intamplat daca batranul chelar francez ar fi reusit sa scoata bulele din sampanie. Cert este ca sampania cu numele lui Dom Pérignon a ramas, pana in zilele noastre, cel mai apreciat vin spumant al lumii!
AuroMedia, organizatorul Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, va doreste o zi minunata!
Cum se cheama prietenia intre vin si regi? SAMPANIE!
Romanii obisnuiesc sa marcheze momentele speciale ale vietii lor sau, pur si simplu sarbatorile de peste an, cu vin spumant, denumit generic „sampanie”. Se face, insa, o eroare: sampania este, de fapt, sora mai mare si mai rara a vinului spumant.
Sampania pura este prietenia lagata intre vin si regi, fiind singura acceptata de cele mai pretentioase figuri ale lumii – Napoleon Bonaparte obisnuia sa bea exclusiv sampanie Moët & Chandon, din gama Dom Pérignon. Aceasta este, de fapt, sampania originala si pura, care se distinge de celelalte vinuri spumante ale lumii prin aspecte care nu au putut fi inlocuite sau copiate pana in zilele noastre.
Primul dintre aceste aspecte este zona de cultivare.
Sampania, asa cum ii spune si numele, este bautura din strugurii cultivati in regiunea franceza de la care si-a luat denumirea – Champagne. Nicaieri in lume strugurii nu primesc aceleasi savori, curentii de aer nu ajuta vita sa creasca si sa dezvolte aceleasi calitatI. Prin aceasta, sampania devine un element unic si scump, pe nume Dom Pérignon.
Dar, mai multe despre aceasta vom afla in articolele noastre viitoare. Pana atunci, AuroMedia, organizatorul Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, va doreste o zi cu prietenii exceptionale!
Educatie si eticheta. Conversatia (partea a II-a)
Asa cum v-am promis, continuam astazi discutia noastra despre arta conversatiei. Initierea in arta conversatiei stabileste invingatori pe cele mai diverse si neasteptate planuri. La jumatatea secolului al XVIII-lea, Jeanne-Antoinette Poisson, cunoscuta sub numele de „Madame Pompadour”, avea sa cucereasca, pe viata, inima pretentiosului rege Ludovic al XV-lea. Frumusetea ei era dublata de maniere ireprosabile, accentuate de stapanirea excelenta a artei conversatiei.
Astazi este cunoscut faptul ca, in ciuda calitatilor sale deosebite si a emulatiei permanente pentru inima regelui, „Madame Pompadour” a avut eleganta de a-si complimenta intotdeauna rivalele si de a le incuraja in demersurile lor pentru cucerirea iubitului ei. Acest lucru pare absurd, insa contesa era un exceptional cunoscator al mintii umane. Ea stia ca dorinta de a ramane langa rege nu trebuie sa se transforme in disperare: aceste lucru ar alunga-o definitiv din inima monarhului. Astfel, prin apropierea de rivale, ea nu facea altceva decat sa isi demonstreze increderea in sine si forta de caracter – devenind irezistibila.
Asadar, nevoia de atentie nu trebuie sa se transforme in disperare, dimpotriva. Iata argumentul pentru care, in discutii se impune sa intervenim doar la invitatia sau la incurajarile celorlalti, evitand orice fel de intrerupere a interlocutorilor. Sa ne amintim ca tacerea va spune despre noi mai multe lucruri frumoase decat orice cuvinte.
In momentul in care alegem sa participam la o discutie, trebuie sa avem in minte regula de aur, ramasa de pe vremea Marchizei de Pompadour. Aceasta ne avertizeaza ca este in avantajul nostru sa renuntam la superioritate, chiar si atunci cand o detinem in fata celuilalt. Indiferent de statutul sau pregatirea interlocutorului, nu trebuie sa aratam ca suntem mai inteligenti, mai instruiti sau mai atenti decat acesta. Dimpotriva, cu cat vom aprecia mai mult calitatile partenerului nostru de discutie, cu atat vom avea mai mult de castigat. A incerca sa depreciem calitatile celorlalti sau, la fel de rau, a ne da singuri drept exemplu, este agasant si de prost gust. Toate acestea arata slabiciune, frustrare si nevoie de atentie. Siguranta de sine este citita foarte bine de cei din jur prin modestia si discretia noastra.
Un om care poate admira in altii anumite calitati este perceput ca avand el insusi toate aceste calitati pe care le gaseste admirabile. Asadar, pentru a incepe sa stapanim arta conversatiei, sa exersam arta complimentarii si aprobarii!
AuroMedia, organizatorul Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, va doreste intamplari frumoase sa va complimenteze viata!
Educatie si eticheta. Conversatia (partea I)
Asa cum v-am obisnuit, vom relua in aceste zile subiecte care vin sa intampine nevoia societatii contemporane de remodelare spirituala si comportamentala. Indiferent de momentul zilei sau de evenimentul la care participam, trebuie sa ne amintim ca suntem ceea ce spunem si ceea ce facem. Chiar daca vom alege o tinuta impecabila, aceasta nu ne poate complimenta fara un comportament adecvat. Astazi ne vom opri asupra cuvintelor.
Conversatia este una dintre principalele elemente distinctive ale omului fata de animale. Iata de ce, momentul angajarii intr-o discutie nu trebuie sa fie unul aflat sub imperiul impulsului. Dimpotriva, se impune sa ne asumam responsabilitatea pentru interventia noastra, astfel incat, tot ceea ce spunem sa fie la inaltimea celor mai exigente asteptari, completand subiectul deja abordat cu lucruri noi sau complimente la adresa mentiunilor anterioare.
Sa ne amintim intotdeauna ca este interzis sa criticam! Indiferent de greseala pe care cineva a facut-o in abordarea subiectului sau in maniera de exprimare, trebuie sa ne abtinem de la a da lectii sau de la a face observatii cu privire la gafa. Sa tinem cont de faptul ca nu suntem la scoala si, chiar daca am avea statut de profesor, a ne comporta ca unul, chiar si in discutiile libere, nu ar face decat sa ne trimita pe noi in sfera derizoriului, transformandu-ne intr-o persoana dezagreabila. Cu cat vom fi mai atenti la a spune doar cuvinte frumoase si cu cat subiectele pe care le abordam sunt din sfera pozitiva a vietii, cu atat vom deveni o prezenta mai placuta.
Pana data viitoare cand vom afla secrete dintre cele mai savuroase despre arta conversatiei si stapanitorii ei, AuroMedia, organizatorul Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, va doreste o zi in care conversatiile placute sa va insoteasca peste tot!
Mari oameni si fapte pe masura. Louis al XIV-lea si mlastina oraselului de provincie
Franta renascentista este un paradis al nobilitatii si regalitatii, fiind un exemplu pentru celelalte state monarhice. Acest tinut stralucitor nu putea fi condus decat de un rege atat de puternic, de elegant si de impunator incat si-a luat numele dupa insusi astrul fara de care viata pe pamant ar fi cu neputinta de imaginat – Soarele.
Saptezecisidoi de ani si o suta zece zile de stralucire – atat a durat cea mai lunga domnie din istorie, Regele Soare, Louis al XIV-lea, devenind una dintre figurile emblematice ale monarhiei universale. De-a lungul intregii sale vieti, regele a cautat perfectiunea, sublimul in tot ceea ce a intreprins.
In anul 1662, tanarul rege Louis al XIV-lea, in varsta de numai douazeci si sapte de ani, a traversat pe jos o zona mlastinoasa de padure, unde mustele roiau pe deasupra noroiului iar cantecul broastelor acoperea cantecul privighetorilor. Picioarele regelui si ale insotitorilor se afundau in mocirla pana deasupra gleznei, iar caii inaintau cu greu prin mal. Dar ce cauta alaiul regal intr-o asemenea zona, total nepotrivita pentru ilustrele figuri? Regele cauta un loc pentru a construi ceea ce visa sa fie cel mai frumos palat al lumii.
Zona mlastinoasa in care tocmai se aflau ii facea pe nobilii insotitori sa strambe din nas si sa il priveasca neincrezatori pe tanarul rege care, pe masura ce se afunda in mizerie, parea din ce in ce mai satisfacut. Luase deja decizia care avea sa innobieze imaginea Frantei – aici, in locul mlastinii de la marginea unui saracacios orasel de provincie numit Versailles, el, Regele Soare, va construi o capodopera a arhitecturii si a luxului – Palatul Versailles.
Mai multe despre viata si realizarile marilor personalitati ale istoriei vom afla in zilele urmatoare. Pana atunci, AuroMedia, organizatorul Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust va ureaza o zi in care visele sa depaseasca masura realitatii!
Cautatorii de trufe
Asa cum v-am promis, vom vorbi astazi despre cine le-a gustat pentru prima oara si unde pot fi gasite trufele.
Cine s-ar fi gandit ca acest dar al zeilor, rezervat initial regilor, a fost descoperit, degustat si apreciat in deplina lui savoare chiar de un… porc? Legenda spune ca un porcar a observat ca porcii lui sapau cu raturile la baza stejarilor din padure si mancau un soi de ciuperci subterane crescute acolo si a remarcat ca porcii lui sunt cei mai sanatosi din tinut si imbatranesc mai greu. Omul, care nu putea sa aiba copii, s-a hotarat sa incerce si el sa consume alimentul miraculos. Dupa un timp, sotia lui a ramas insarcinata. Legenda mai spune ca porcarul a facut nu mai putin de treisprezece copii.
Aceste fructe ale sanatatii si virilitatii, trufele, cresc in salbaticie in mod spontan pe radacinile alunilor, castanilor, stejarilor si fagilor. Majoritatea trufelor sunt negre, semanand mai mult cu cartofii decat cu ciupercile. Alaturi de acestea mai exista trufe albe si trufe rosii. Din cauza ca sunt ascunse in pamant, in mod aleatoriu, cautarea lor este o adevarata provocare, iar gasirea lor este doar pentru initiati. Mai mult, singuri, oamenii nu pot gasi trufele. De aceea se folosesc de porci sau de caini special antrenati pentru aceasta. Un astfel de animal este hranit de la o varsta frageda cu trufe, pentru a i se dezvolta gustul pentru acestea. Astfel, cand un caine antrenat gaseste un cuib de trufe, reactiile sale nu sunt dintre cele mai discrete. De la acest moment si pana ca trufa sa ajunga pe masa noastra este doar o chestiune de marketing.
Pana data viitoare, cand va vom intampina curiozitatea cu alte povesti savuroase, AuroMedia, organizatorul Savoart – Sarbatoarea Bunului Gust, va ureaza o zi excelenta!
Parteneri
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|